Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Plecarea din sat – cărți și reviste din război

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În Telegraful Roman, apărut la Siibiu, Joi, 4 ianuarie 1918, este publicat un mic articol care cuprinde titlurile cărților (versuri și cântece) rezultate ale experiențelor de război, menite să mențină în conștiința colectivă experiențele soldățești, sub formă artistică. În scriere se precizează faptul că toate acestea se găsesc atât la „Librăria Seminarială" din Blaj dar și la toate celelalte librării. Mai târziu aceste creații aveau să contribuie la memoria colectivă ca mărturie ale momentelor infernale trăite de bunicii și străbunicii noștri care și prin cântec și vers sau unit o țară. Cultura de război a contribuit la întregirea unui patrimoniu care se află astăzi sub un singur nume: România. Împletirea tradiției și a credinței („plecarea din sat" sau „rugăciunea cătanelor" cu „In tabăra Tirolului") cu vitejia fac parte din tabloul vast al Marelui Război care a dus la Reîntregirea neamului românesc.

„Cărți și reviste

Din răsboi, - Versuri și cântece, - Numărul 2din, întocmite de A. Melin. In această carte, care cuprinde trei coli de tipar, sunt adunate cântece și versuri din anii răsboiului și închegate în forma unei scrisori dela, alcătuind astfel un întreg rotunzit.

Se dau în linii mari întâmplările răsboiului dela început până astăzi, întrețăsute de momente duioase, cum au putut să impresioneze sufletul săteanului plecat la oaste.

Din cuprins însemnăm: Inceputul răsboiului. – Plecarea din sat . – In tren, spre graniță. – Cântecul cătanelor, cântecul trenului, cântecul maicelor, rămas bun. – Lupta în Sârbia. – Lupta în Galiția. – Bravura de la Ivangorod. – Dorul glotașului. – Visul unui căprar rănit. – Versul rezervistului. – Rugăciunea cătanelor. – In tabăra Tirolului. – Versul păcii. – Broșura are ca învăliș o copertă artistică, lucrată de profesorul-pictor Fl. C. Domșa.

Prețul 50 fileri. De vânzare ladin Blaj – Balazsfalva și la toate librăriile."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
TransilvaniaOdesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel