Pleci pe munte după 15 mai? AVERTISMENT și recomandări Salvamont. "Rămâne o PROBLEMĂ"

Salvamont a transmis o avertizare în ceea ce privește pornirea la drumeții după relaxarea măsurilor, în contextul pandemiei de COVID-19. 

Alegeri prezidentiale 2024

Salvamontiștii atrag atenția că virusul rămâne o problemă și îl putem duce cu noi și pe munte. Salvamont recomandă o repornire ușoară, pe trasee de grad de dificultate mai mic, o planificare cât mai bună a excursiei și evitarea deplasărilor cu corturile.

Salvamont atrage atenția că trebuie respectate toate regulile de siguranță specifice pentru activitățile montane la care trebuie să adăugăm toate precauțiile legate de Covid - 19.

„Virusul rămâne o problemă, nu a dispărut și, inevitabil, putem să îl ducem cu noi și pe munte. Deși pare ideal, să mergeți singur pe munte este deja un risc foarte mare. Păstrați o distanță de siguranță între membrii grupului pe toată durata excursiei sau a activităților desfășurate. După o perioadă relativ mare de inactivitate sportivă și antrenament redus, capacitățile de efort și concentrare s-au diminuat, dar muntele nu s-a schimbat, pericolele sunt la fel, iar gradul factorului de risc este mai mare, mai puțin antrenament generează mai multe accidente", spun salvamontiștii, citează Mediafax.

Recomandările Salvamont:

- Reporniți ușor, alegeți trasee de grad de dificultate mai mic și cu cât mai puține necunoscute.

- Faceți o planificare cât mai bună a excursiei, comunicați intențiile dumneavoastră și timpul estimat pentru excursie celor din familie, prietenilor sau Salvamont-ului.

- Activați pe telefon aplicația Salvamont-Vodafone, luați cu dumneavoastră un acumulator de rezervă și tot echipamentul necesar pentru o excursie în siguranță.

- Atenție la animalele sălbatice, în această primă perioadă nu sunt obișnuite cu prezența noastră pe munte și nu știm cum pot reacționa.

- Evitați excursiile care necesită camparea la cort sau în refugii peste noapte precum și aglomerările la sursele de apă sau toaletele din zonele de campare.

Turiștii sunt sfătuiți să își măsoare temperatura înainte de a pleca să ia cu ei pe munte mai multe măști, soluție igienizantă personală pe bază de alcool și o plasă pentru gunoi în care să pună măștile folosite.

„În caz de eveniment montan procedurile sunt mult mai complexe, timpul de intervenție se prelungește, procedurile de lucru includ acum protocoale specifice Covid19 pentru siguranța salvatorului si a victimei, protocoale care complică manevrele de intervenție și transport. Să ne reîntoarcem pe munte nu trebuie să fie o problemă, dar, trebuie să fim cu mult mai atenți în toate etapele excursiei noastre", scriu reprezentanții Salvamont.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel