Legi Justiţie: Organizarea judiciară, votată în plen

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole modificările la legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, pe articole, proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a adoptat o serie de modificări la acest proiect de lege, cea mai importantă dintre acestea fiind înfiinţarea Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie în cadrul Parchetului General.

Secţia de investigare va fi condusă de un procuror şef de secţie şi va funcţiona cu un maxim de 20 de posturi, dintre care 8 procurori.

'În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, prevăzute de Codul penal şi de Legea 78/2000, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu acestea, precum şi infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi de procurorii şi judecătorii militari', au decis parlamentarii.

Un alt amendament admis precizează că procurorii care vor să lucreze la Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie să susţină un concurs în faţa Secţiei de Procurori a CSM, iar pentru a fi numiţi în cadrul DNA 'procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 8 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs susţinut în faţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii'.

Un alt amendament adoptat spune că procurorii numiţi în cadrul DNA pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al instituţiei cu avizul conform al Secţiei de Procurori a CSM în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare. 'Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, iar în cazuri temeinic motivate termenul poate fi prelungit', mai spune proiectul de modificare a legii privind organizarea judiciară. Ministerul Justiţiei va face, la doi ani, împreună cu corpul magistraţilor, un audit asupra sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor completelor de judecată, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor.

[citeste si]

Deputaţii au adoptat în plen un singur amendament, al deputatului USR Lucian Stanciu-Viziteu, respins iniţial în Comisia specială parlamentară. 'Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub coordonarea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor. Concluziile auditului sunt publice', prevede amendamentul adoptat. Votul final asupra proiectului de lege urmează să se dea tot miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel