ALDE ar urma să meargă la consultări la Palatul Cotroceni.
Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu nu ar mai fi așteptat decizia PSD și a hotărât să meargă la consultări separat de partidul condus de Liviu Dragnea. PSD încă nu a decis dacă va merge la consultări.
Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele mâine la consultări, PSD și ALDE fiind chemate la ore diferite.
PSD va lua miercuri dimineață decizia la Biroul Permanent.
Liviu Pleșoianu, deputat PSD, a spus, la Antena 3, că ”Nu cred că ar fi un semnal bun - n.r. dacă ALDE ar merge separat la consultări. Suntem o coaliție și cred că ar trebui să fim împreună la Cotroceni. Dacă începem să mergem separat cred eu că nu e bine.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News