EXCLUSIV  Plimbarea cu caiacul, o provocare de vis. Unde în Delta Dunării poți încerca această experiență unică / galerie FOTO

Delta Dunării oferă numeroase oportunități turiștilor care vor să experimenteze cât mai multe activități.

Sezonul turistic s-a deschis în Delta Dunării, iar prețurile sunt accesibile pentru toate buzunarele, așa cum Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, a explicat, pentru DC News (citește AICI). De asemenea, chiar dacă frontiera cu Ucraina este relativ aproape, chiar foarte aproape în unele locuri, experții din regiune spun că nu există niciun motiv de îngrijorare pentru turiștii care intenționează să meargă în concediu în deltă (citește AICI).

Atunci când ne gândim la Delta Dunării, primul lucru care ne vine în minte e legat de faptul că zona e extrem de liniștită, o adevărată oază de odihnă, în care ne putem petrece în tihnă câteva zile de concediu. Bineînțeles că regiunea reprezintă o atracție și pentru împătimiții de pescuit (PS: În această perioadă încă e prohibiție, până în luna iunie - citește AICI), pentru pasionații de fotografii wildlife care pot imortaliza fabuloșii codalbi ce tranzitează canalele deltei sau lebădoii care în această perioadă stau și supraveghează teritoriile de cuibărit ale femelelor.

VEZI ȘI   -  Calendarul evenimentelor turistice din Deltă, pentru 2022, publicat. Turiștii pot alege când și unde își petrec vacanța

Plimbarea cu caiacul, o adevărată experiență. Unde poți încerca

Foarte puțini turiști pleacă în deltă cu gândul la experiențe mai spectaculoase, acestea fiind mai degrabă specifice zonelor de deal și de munte, însă Delta Dunării oferă o sumedenie de disponibilități în acest sens. Tot Cătălin Țibuleac vorbea despre plimbările cu hidrobicicletea, dar din experiența proprie aș spune că cea mai interesantă activitate din Delta Dunării, și care este și specifică acestui ținut, este plimbarea cu caiacul.

Nu mai vâslisem niciodată și chiar aveam oarecare emoții știind că voi fi singur într-un caiac, cu o padelă în mâini și fără vestă de salvare, dar, într-un final, mi-am luat inima în dinți și am zis să sparg gheața. Ceea ce părea extrem de dificil și solicitant atunci când îi priveai pe alții s-a dovedit a fi ceva de neuitat ce m-a făcut, încă o dată, să simt că mi-am depășit limitele. Adesea, temerile sunt doar născociri ale propriei minți și nu fac decât să ne țină în loc de la a trăi viața la adevărata ei valoare și de la a ne bucura de ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu.

O plimbare cu caiacul poate fi încercată în mai multe locații din deltă, dar recomandarea mea este să mergeți la Holbina Trei Bibani, în sudul rezervației, departe de brațele principale ale Dunării și de canalele pe care mai circulă bărci de mare viteză. Locul reprezintă un hotspot de liniște și de relaxare, iar plimbarea cu caiacul poate fi dublată de o partidă de pescuit la roșioară în locul special amenajat al complexului, unde nu ai cum să nu prinzi măcar un pește, oricât de neexperimentat ai fi, sau, de ce nu, pentru pescarii mai bine pregătiți, o partidă la știucă, acest răpitor fiind prezent pe canalele din jurul locului.

Revenind la caiac, aș recomanda delta special pentru acest lucru. Chiar și după câțiva zeci de metri parcurși poți simți parcă pe propria piele dăruirea cu care Ivan Patzaichin participa la olimpiadele de secolul trecut. Având în vedere că practici acest sport chiar în deltă, experiența e cu atât mai spectaculoasă. Prin urmare, mergi în Delta Dunării și încearcă o plimbare cu caiacul. Vei avea parte de o experiență de vis!

CITEȘTE ȘI   -  Patrick André de Hillerin, despre o situație de o „mârșăvie cruntă" pe faleza din Tulcea, aflată în reconstrucție

Transformarea Deltei Dunării, un paradis românesc. Cătălin Ţibuleac, despre noua față a acestui ținut fabulos

Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a vorbit despre transformarea acestui ținut fabulos.

„Ceea ce este important de știut este că, în PNRR, se prevede construirea unei rute a traseelor tradiționale în Delta Dunării. ARBDD, Asociația Deltei Dunării și primarii din Delta Dunării au inclus în această rută cantități importante din Deltă, de la Jurilovca până la Caraorman, Periprava, Chilia, Murighiol. Practic, fiecare localitate va avea undeva la șase case care vor fi renovate și incluse în acest traseu.


Sperăm ca, în doi ani de acum încolo, să avem o rută funcțională a acestor case care să se alăture turismului deltaic. De câțiva ani am luptat pentru a defini turismul deltaic într-o formă specifică de turism, un turism care necesită o abordare lentă, de ecoturism, bazată pe gastronomie locală. Turismul deltaic se alătură celui de munte, celui de litoral, celui balneoclimateric și așa mai departe. Ministerul a acceptat această formă și practic, din acest an, discutăm de turismul deltaic, nu doar de turismul în deltă”, a spus preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac (citește mai mult AICI).

*acest articol reprezintă o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel