Plimbări gratuite cu barca și hidrobicicleta în Parcul Drumul Taberei, de Paște

FOTO: Primăria Sectorului 6
FOTO: Primăria Sectorului 6

Duminică, 5 mai, între orele 14.00 și 19.00, plimbările cu barca sau hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. Această inițiativă vine în contextul unei vremi superbe anunțate pentru ziua de Paște în Capitală.

Sectorul 6 pune la dispoziție 26 de ambarcațiuni: 15 hidrobiciclete, 8 bărci și 3 lebede, fiecare având o capacitate de 2-4 locuri. Turele gratuite vor dura aproximativ 30 de minute pentru a permite cât mai multor persoane să se bucure de această experiență relaxantă în mijlocul naturii.

„Ce poate fi mai frumos, după masa de prânz, decât o plimbare în natură?! Cei care ajung în Parcul Drumul Taberei vor avea parte de o surpriză: plimbări gratuite pe lac, oferite de Primăria Sectorului 6. Este o ocazie unică de a petrece timp în aer liber și de a admira frumusețea naturii într-o zi specială ca Paștele”, transmit reprezentanții primăriei.

De asemenea, evenimentul se va repeta și în ziua de luni, însă plimbările vor fi cu taxă: 10 lei jumătatea de oră și 15 lei pentru o plimbare de o oră. Programul obișnuit al plimbărilor va reveni de luni, între orele 11.00 și 19.00, zilnic.

Primăria Sectorului 6 încurajează și explorarea altor parcuri din sector, oferind oportunități variate de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Parcul Liniei din Militari, cu o suprafață de peste 8 hectare, oferă numeroase atracții, inclusiv terenuri de sport, locuri de joacă inedite, foișoare cu WiFi, zone de hamace și fitness în aer liber. Totodată, Parcul Crângași a fost recent reabilitat, fiind acum atracția cartierului, iar Digul Lacul Morii este recunoscut pentru cel mai frumos apus din București, oferind o promenadă relaxantă de-a lungul lacului.

”În Parcul Liniei din Militari, cel mai mare parc nou făcut după Revoluţie, pe o suprafaţă de peste 8 hectare, sunt o mulţime de atracţii: terenuri de sport, locuri de joacă pentru toate categoriile de vârstă, cu echipamente inedite, pumptrack, foişoare cu WiFi, zonă de hamace, zonă de fitness în aer liber şi tot felul de băncuţe pe care se poate citi o carte, sta la soare, în linişte. În Parcul Crângaşi au fost încă de anul trecut refăcute toate locurile de joacă, iar acum sunt atracţia cartierului. Spaţiul verde, mobilierul urban şi aleile din parc sunt şi acestea în curs de reabilitare, dar se lucrează etapizat, pe trei tronsoane, astfel încât să nu fie afectate plimbările vizitatorilor. Iar dacă mai mergem câţiva paşi, până la Digul Lacul Morii, amenajat şi dat în folosinţă în vara lui 2022, putem vedea de pe promenadă cel mai frumos apus din Bucureşti”, mai precizează Primăria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel