Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 31 localităţi din şase judeţe afectate de vremea rea şi ploi abundente, 65 de locuinţe şi alte zeci de anexe gospodăreşti fiind inundate.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă dimineaţă, de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), intervenţiile au avut loc în localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Călăraşi, Ialomiţa şi Bacău.
"În urma căderilor semnificative de apa şi scurgerilor importante de pe versanţi, au fost afectate 65 de locuinţe, 71 de anexe gospodăreşti şi 6 obiective socio-economice. Cel mai grav afectat a fost judeţul Constanţa, unde pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 47 de locuinţe, 22 de anexe gospodăreşti şi din 5 obiective socio-economice. În oraşul Cernavodă, 10 familii (40 persoane) ale căror locuinţe se află într-o zonă inundată au fost relocate la un internat şcolar din localitate. Persoanele rămân în continuare în spaţiul pus la dispoziţie de autorităţi până la remedierea situaţiei", se arată în comunicatul de presă.
[citeste si]
Totodată, în localitatea Cataloi din judeţul Tulcea, din cauza unei viituri care a inundat DJ 229A, 20 de persoane s-au aflat în imposibilitatea de a-şi continua drumul. Acestea au fost cazate temporar (până la retragerea apelor) la Căminul Cultural din localitate, iar ulterior şi-au continuat deplasarea spre domiciliu.
Tot în cursul zilei de vineri, pompierii tulceni au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe raza satului Poşta, comuna Frecăţei, unde un tractor s-a răsturnat într-un pârâu, iar o persoană a rămas surprinsă. În urma intervenţiei salvatorilor, s-a reuşit recuperarea victimei, însă aceasta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Intervenţii locale pentru evacuarea apei din gospodării sau care îngreunau deplasarea pe drumurile publice au avut loc şi în judeţele Galaţi, Călăraşi, Ialomiţa şi Bacău.
La această oră nu mai sunt înregistrate situaţii deosebite care să impună intervenţia echipajelor de salvatori militari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu