Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o informare meteo prin care se anunţă precipitaţii însemnate şi intensificări de vânt în mai multe regiuni din ţară, începand de miercuri noapte până vineri la pranz.
Astfel, în intervalul 14 aprilie, ora 02.00 - 15 aprilie, ora 12.00, va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăsi local 15 l/mp şi izolat 20 ... 25 l/mp, la noapte în regiunile sudice, apoi în cele sud-estice şi estice. În aceste regiuni vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafala de peste 50 km/h.
La munte si trecător în sudul Banatului, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Joi, vremea va fi răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări şi ploi pe arii extinse în estul, sud-estul ţării şi local în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor putea fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 lmp în Dobrogea, Moldova şi Muntenia. În zonele montane, estul Transilvaniei şi posibil şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade.
La Bucureşti, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 3....5 grade.
Vineri, cerul va fi mai mult noros în regiunile estice unde temporar va ploua şi izolat cantităţile de apă vor mai putea depăşi 10...15 l/mp. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu