Doi bărbaţi au fost prinşi după ce au furat patru tone de benzină dintr-un vagon cisternă care face parte dintr-un tren staţionat în Gara de Est din Ploieşti, unul dintre cei doi fiind agent al unei firme de pază care ar fi trebuit să supravegheze zona unde s-a produs furtul.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, o patrulă de jandarmi a surprins, duminică, în zona Gării de Est din Ploieşti, mai multe persoane care sustrăgeau benzină dintr-un vagon-cisternă ce face parte dintr-un tren cu 30 de vagoane, staţionat în Gara de Est, transmite Mediafax.
În momentul apariţiei jandarmilor, persoanele surprinse au fugit, iar după o urmărire de cinci minute echipajul a prins doi bărbaţi, ambii din Ploieşti.
În vegetaţia deasă din jurul gării, jandarmii au găsit 147 de bidoane de plastic cu capacitatea cuprinsă între 20 şi 50 de litri, pline cu benzină, precum şi mai multe furtunuri folosite pentru scoaterea benzinei din vagonul-cisternă. În total, cei doi scoseseră din vagon 4.085 litri de combustibil.
În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că unul dintre cei doi bărbaţi este angajat ca agent de pază la o firmă care supraveghează zona Gării de Est din Ploieşti.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru furt calificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu