O femeie şi un bărbat au murit, miercuri, în Ploieşti, după ce au căzut de la etaj, într-unul dintre cazuri pe casa scării unui bloc, în altul de pe un bloc, informează IPJ Prahova.
În ambele cazuri se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-au produs incidentele. Ploieşti, Strada Cătinei, femeie de aproximativ 60 de ani căzută de la etajul 2 pe casa scării, posibil tentativă de suicid. Femeia a fost găsită decedată, leziuni incompatibile cu viaţa. Nu putem confirma că a fost suicid, precizează Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova.
Autorităţile au fost anunţate despre incident la 112
La cel de-al doilea caz, la faţa locului a ajuns o autospecială ISU, după ce bărbatul care a căzut a rămas suspendat pe o copertină. Persoană căzută de la înălţime (bloc de locuinţe) în Ploieşti, str. Anotimpului. Intervenim cu o autospecială şi o maşină de descarcerare. Bărbatul de circa 50 de ani a fost găsit suspendat la o înălţime de aproximativ trei metri, declarat decedat de SAJ (Serviciul de Ambulanţă Judeţean, n.r.), anunţă ISU Prahova. În ambele cazuri, la faţa locului sunt poliţişti care fac cercetări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News