Ploile torenţiale au provocat inundaţii în centrul şi estul Japoniei

Ploile torenţiale au provocat marţi inundaţii în zone întinse din centrul şi estul Japoniei, iar Agenţia Meteorologică a Japoniei (JMA) a avertizat în legătură cu posibile alunecări de teren şi o creştere a nivelurilor râurilor, relatează Xinhua.

Potrivit JMA, un front de aer rece care a trecut prin principala insulă a Japoniei, Honshu, s-a amestecat cu un aer cald şi umed, ceea ce a condus la formarea de nori de furtună, agenţia avertizând în legătură cu o creştere a înălţimii valurilor, rafale de vânt extrem de puternice şi fulgere, în special în zonele de coastă.

Marţi dimineaţă, în capitala Tokyo s-a înregistrat o rată a precipitaţiilor de 13,5 mm/oră, în timp ce în regiunea centrală Nagoya rata precipitaţiilor a fost de 23 mm/oră, iar în oraşul Wakayama (vestul ţării) de 55,5 mm/oră, un record pentru această lună. În unele zone din prefectura centrală Shizuoka, locuitorii au fost sfătuiţi să evacueze locuinţele deoarece râurile au crescut la niveluri periculoase, au spus oficiali locali. Guvernul local a emis un avertisment de alunecări de teren pentru prefectură, scrie Agerpres.

Agenţia Meteorologică a Japoniei a anunţat că valurile vor ajunge până la 6 metri în regiunile de coastă din estul şi nordul Pacificului, din cauza rafalelor de vânt puternice. Reţeaua de transport public din Tokyo a fost afectată ca urmare a ploilor torenţiale, circulaţia trenurilor suferind întârzieri sau curse anulate. JMA a avertizat că ploile torenţiale vor continua să provoace inundaţii în regiunea Kanto, pe insula japoneză Honshu, până miercuri dimineaţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel