PLUS - apropiat Cioloș, scandal: "Demisia în 24 de ore"

Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Mai mulți reprezentanți PLUS cer demisia profesorului universitar Avram Fițiu, unul dintre membrii partidului.

Avram Fițiu este profesor la Universitatea de Științe Agricole Cluj-Napoca și este un apropiat al lui Dacian Cioloș. Cei doi au fost colegi de facultate, au predat în aceeași instituție și au participat împreună la programele de spcializare din Franța, scrie notabn.ro.

"Dacă mi-ați fi spus ca voi face parte din Consiliul Național al unui partid nou, alături de simpatizanți ai curentelor de extremă dreaptă, nu aș fi crezut', a transmis George Gima pe Facebook.

Vezi și: Tudose demisie. Chiriac (PSD): Este ca şi când îţi pleacă cineva din familie

"DEMISIA în 24 h"

"Domnule Avram Fitiu, dragă coleg în Consiliul Național al PLUS:

• Nu cred că dreptul la avort poate fi adus în discuție în Uniunea Europeană în 2019, așa cum considerați dumneavoastră.
• Nu cred că "secularizarea și laicizarea se plătesc cu moartea", așa cum credeți dumneavoastră.
• Nu cred că putem educa generațiile tinere cu afirmații de genul "imigrația musulmană și romă e putreziciune", așa cum o faceți dumneavoastră, preluând acestea de la mișcări de extremă dreaptă din Europa.
• Nu cred în retorica blamării refugiaților, care vin să distrugă Europa și nu cred ca "o nouă cruciadă" poate fi soluția.
• Nu cred că tot ce iese din cadrul "familiei normale" (așa cum o definiți dumneavoastră) trebuie blamat sau jignit. Cred cu tărie în respectarea drepturilor fiecărei persoane, indiferent de religie, credință sau alte preferințe.
• Nu cred ca "trebuie să trimitem la abator clasa politică a României", așa cum îndemnați dumneavoastră.
• Nu cred că educația sexuală în școli ar fi periculoasă, așa cum considerați dumneavoastră.
• Nu cred în conspirații contra agriculturii românești sau contra poporului român.
• Nu cred în produsele tradiționale pe care le promovați ca fiind vindecătoare de boli incurabile pentru moment.

Vezi și: ANAF, decizie. Motiv de bucurie pentru cei cu datorii

Viziunea identitară, reacționară, bazată pe ură și pe manipulare nu fac parte din valorile mele. Este clar că avem viziuni diferite despre evoluția societății și vă rog, așadar, să explicați aceste opinii ale dumneavoastră și să ne spuneți cum poate ajuta extrema dreaptă a societății românești, europene și dezvoltării partidului PLUS", a mai scris membrul PLUS.

"Salut curajul și gestul lui George. DEMISIA în 24 h. Nu putem merge înainte cu acest domn", mai spune un alt coleg de partid. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel