PMB anunţă licitaţie pentru studiul de fezabilitate în vederea realizării a 13 kilometri de piste de biciclete

pista de biciclete
pista de biciclete

Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea realizării a cinci tronsoane de pistă de biciclete, totalizând 13 kilometri, în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Valoarea totală estimată a contractului este de 386.651 lei. 

Potrivit anunţului, Municipiul Bucureşti urmăreşte realizarea studiului de fezabilitate pentru anumite trasee prioritare, conform PMUD:

- Bucureşti - Ploieşti (între Aerogării şi Băneasa Shopping City) - 1,5 km (parte din 'traseul pentru cumpărături' din PMUD: Piaţa Victoriei - Băneasa); - Piaţa Unirii - Mihai Bravu - 3 km ('traseu de agrement');

- Colentina - între Mihai Bravu şi Doamna Ghica - 1,5 km (parte din 'traseul către şcoală' Universitate - Doamna Ghica); - Petricani - între Doamna Ghica şi Dimitrie Pompeiu - 3 km (parte din 'traseul către birou' Doamna Ghica - Pipera); - Piaţa Alba Iulia - Piaţa 1 Decembrie - 4 km (parte din 'traseul de est').

Obiectivele proiectului

Obiectivele proiectului sunt: asigurarea infrastructurii şi dezvoltarea reţelei de piste biciclete; creşterea siguranţei traficului cicliştilor şi pietonilor în vecinătatea arterelor de circulaţie existente; diminuarea emisiilor generate de transport. Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. Durata contractului este de 150 de zile.

Ofertanţii trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani au prestat servicii similare cu cele care fac obiectul contractului de achiziţie publică, în valoare cumulată de cel puţin de 386.000 lei, fără TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Termen limită pentru primirea ofertelor: 12 iulie.

Citește și - Nicuşor Dan: PMB a atribuit contractul pentru execuţia a 3,3 km de pistă de bicicletă

Citește și - Nicușor Dan: Am semnat un acord cu familia Constanda pentru eșalonarea mai multor datorii lăsate de administrația Firea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a semnat un acord cu familia Constanda pentru a plăti eșalonat, în următoarele 50 de luni, datoria de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are.

„În numele Primăriei Capitalei, am semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, conform deciziei judecătorești definitive din anii trecuți. Acordul prevede eșalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăți lunare până la stingerea întregii datorii”, anunță Nicușor Dan.


El precizează că este foarte importantă este prevederea conform căreia conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate sub nicio formă pe perioada derulării acordului.


„Acesta este punctul final al negocierilor purtate de mai bine de un an de zile, în care un rol important l-a avut și Comisia Constanda din primărie, cea care a avut mai multe întâlniri dedicate găsirii de soluții la această problemă (atât întâlniri interne, cât și cu familia ori avocații familiei Constanda). Subliniez, de asemenea, că aceasta este ultima eșalonare de datorii dintr-un șir de eșalonări pe care am fost obligat să le fac de la preluarea mandatului, pentru a repune pe picioare PMB din punct de vedere financiar și pentru a-i reface credibilitatea pe piața financiar-bancară.”

„Reamintesc aici că am avut negocieri în urma cărora am reușit să eșalonăm mai multe datorii lăsate de administrația Firea și menționez aici doar patru dintre ele: datoria STB către ANAF, datoria municipalității pentru autobuzele Otokar cumpărate și neplătite, datoria pentru stațiile de autobuz, datoria pentru iluminatul de sărbători 2020-2021 (antamat și acesta în perioada Firea)”, conchide edilul, scrie Mediafax.


Primăria General a Capitalei a avut, la începutul lunii trecute, conturile blocate, urmare a unei sentințe într-un dosar cu omul de afaceri Costică Constanda. Vezi știrea inițială aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel