Se solicită dezbaterea în regim de urgență a proiectului PMP privind o Nouă Lege a Sănătății.
Partidul Mișcarea Populară a transmis astăzi o solicitare către Comisiile de Specialitate din Parlamentul României cu privire la dezbaterea în regim de urgență a proiectului PMP privind o Nouă Lege a Sănătății.
"Către:
Dl. Nelu TĂTARU, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților
Dl. Adrian STREINU CERCEL, președinte al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României
Sistemul românesc de sănătate nu mai poate continua cu improvizații, subfinanțare și management politizat. Criza sanitară a arătat și mai puternic vulnerabilitățile sistemului nostru de sănătate și, din păcate, după tragedii ca cele de la Constanța sau Piatra Neamț a scăzut încrederea cetățenilor în capacitatea spitalelor noastre de a le asigura siguranța și viața.
Partidul Mișcarea Populară a depus la finalul anului 2020 un proiect de lege cu privire la o Nouă Lege a Sănătății. Proiectul urmărește șase direcții esențiale: organizare, finanțare, politica medicamentului, asistență primară, servicii spitalicești și resurse umane. Discutăm despre o lege privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate românesc care nu este redactată de politicieni, ci a fost elaborată de cei mai buni specialiști români în managementul sănătății. Găsim revoltător faptul că, deși România s-a confruntat în ultimul an cu o criză acută în sistemul sanitar, acest proiect de lege nu a fost transmis nici până azi către Comisiile de Specialitate și nu a intrat în dezbatere. PMP a solicitat din nou, printr-o scrisoare deschisă, pe 6 octombrie 2021, Parlamentului României să înceapă în regim de urgență dezbaterea acestui proiect.
Considerăm că sănătatea publică reprezintă un obiectiv de interes social și de securitate națională și vă rugăm, în calitate de președinți ai Comisiilor de specialitate în Parlamentul României, să faceți și dumneavoastră demersurile pentru ca acest proiect de lege să fie pus în dezbatere. De altfel, toate guvernele din ultimii ani au cuprins în programele lor de guvernare ca obiectiv realizarea unei noi legi a sănătății, dar nimeni nu a și pus în practică acest lucru", transmite PMP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu