Radu Cristescu a anunțat în urmă cu puțin timp că se „gândește serios” să candideze pentru funcția de președinte al PMP.
După anunțul fostului președinte Traian Băsescu care a precizat că nu va mai candida, Radu Cristescu spune că Eugen Tomac „se vede singurul în măsură să ocupe locul liber prin interpuși, asta după ce a distrus partidul”. Cristescu a anunțat că se gândește serios să candideze și își dorește o competiție deschisă bazată pe candidatura individuală.
„Având în vedere că în ultimul CN domnul Președinte Traian Băsescu a anunțat că nu mai candidează și Tomac se vede singurul în măsură să ocupe locul liber prin interpuși , asta după ce a distrus partidul...din umbră, mă gândesc tot mai serios să candidez la funcția de președinte al PMP. În condițiile în care, după modelul Dragnea și Iohannis, Tomac caută o slugă sau mai bine spus un idiot util, nedorindu-și să își asume dezastrul la care a adus PMP-ul, dar dorindu-și să controleze în continuare partidul până în 2020 , până la dispariția lui. Doresc o competiție deschisa bazată pe candidatură individuală și nu pe o listă aranjată, utilizând resursele materiale și umane ale partidului. Spun resurse materiale, deoarece voi cere la Congres, prezentarea unui raport privind cheltuirea banilor primiți ca subvenție de la AEP și care stau în pixul lui Tomac, aproximativ 600 mii de euro echivalentul a doua milioane șase sute mii de roni sau cum ar zice organizația de pensionare doua zeci si șase de miliarde de lei”, a transmis Radu Cristescu pe pagina personală de Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu