Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru data de 11 aprilie primul termen al procesului în care PNL contestă Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă pe 9 martie, la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Alina Gorghiu declara că, prin deschiderea acestui proces, PNL va putea invoca în instanţă excepţia neconstituţionalităţii prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur.
În opinia copreşedintelui PNL, într-un singur tur de scrutin ar fi schimbaţi doar 15-17% dintre primarii actuali din România, în timp ce în două tururi proporţia de înnoire ar putea fi de 70%.
Pe 3 aprilie, Alina Gorghiu afirma că încă speră în organizarea de alegeri locale în două tururi şi preciza că, în câteva zile, Guvernul trebuie să trimită o întâmpinare la sesizarea PNL legată de scrutinul în două tururi către instanţa de contencios.
Potrivit liderului liberal, şi în cazul unei decizii cu câteva zile înainte de data alegerilor (5 iunie), acestea se pot amâna două săptămâni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News