Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a comentat, marți, pe marginea moțiunii simple pe care liberalii au depus-o la Senat cu privire la infrastructura de transport. Liderul PNL a explicat că prin acest demers liberalii trag un semnal de alarmă în legătură cu proiectele din domeniu și cu absorbția fondurilor europene.
"În Senat, acțiunea de opoziție a PNL începe cu o temă importantă, dacă nu dureroasă, pentru România: infrastructura de transport. PNL a depus astăzi o moțiune simplă pe tema situației din acest domeniu.
Sub guvernarea PSD, infrastructura este permanent sabotată de lipsa de interes a miniștrilor, care se succedă în funcție doar pentru a preda ștafeta ratărilor pe bandă rulantă. Din bilanțul ”performanțelor” în acest domeniu: niciun kilometru de autostradă început de la zero, 3 miliarde de euro din fonduri europene pierduți, o autostradă inaugurată cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale, care pune în pericol siguranța oamenilor. Drumul spre nicăieri al infrastructurii românești este meritul de necontestat al miniștrilor PSD.
Valoarea totală a proiectelor asumate în Master Planul General de Transport este de 45 de miliarde de euro. Documentul prevede, printre altele: 1.300 kilometri autostradă, investiţie de 13.8 miliarde Euro; 1.825 kilometri drumuri expres, investiţie de 9.9 miliarde Euro; 2.874 kilometri drumuri TransRegio, investiţie de 1.69 miliarde Euro; 343 kilometri drumuri TransEuro, investiţie de 190 milioane Euro; 2.883 kilometri reabilitări de cale ferată cu viteze sporite, investiţie de miliarde de euro. Moțiunea PNL trage un semnal de alarmă: cu un ministru absent și dezinteresat, proiectele de infrastructură și absorbția banilor europeni pentru transporturi nu au nicio șansă de a fi scoase din amorțeală", a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Senatorii liberali au depus, marți, în plen, moțiunea simplă intitulată "Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri". Anunțul a fost făcut, de la tribuna Senatului, de către liderul grupului PNL, Ion Popa, care a precizat că documentul este semnat de 44 de liberali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News