PNL a pierdut alegerile în comuna Pleniţa, Dolj - localitatea natală a lui Nicolae Ciucă / Alegeri electorale 2024

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Partidul Naţional Liberal a pierdut alegerile în comuna Pleniţa, judeţul Dolj, localitatea natală a preşedintelui formaţiunii politice, Nicolae Ciucă, în favoarea PSD, atât la primărie, cât şi la Consiliul Local.

Potrivit rezultatelor AEP, candidatul PNL la primăria Pleniţa, Puiu Calafeteanu, actualul primar al comunei care se află în funcţie din 2004, a avut un scor de 35,5%, iar candidatul PSD, Valentin Braşoveanu, a obţinut un scor de 47,46%.

Pe celelalte locuri s-au clasat Wilhelm-Aurelian Teişi (Uniunea Salvaţi România) - 7,88%, Marius-Florin Barbu (Forţa Dreptei) - 6,62 % şi Sorin-Mihai Grămescu (Alianţa pentru Unirea Românilor) - 2,48%.

Şi la Consiliul Local Pleniţa, PNL s-a clasat pe locul al doilea, cu 28,32%, după PSD care a obţinut 40,06%.

Primele declarații ale lui Nicolae Ciucă, după închiderea urnelor

"Rezultatele sunt foarte bune, dar ştiţi foarte bine, este bine să nu ne entuziasmăm, să rămânem cu picioarele pe pământ. Am un motiv pentru care mă bucur, că românii au ieşit în număr foarte mare la vot. Ceea ce înseamnă un exerciţiu de democraţie, şi că românii sunt interesaţi cine îi reprezintă în UE. Pentru noi este important, ţinând cont de faptul că nu cu mult timp în urmă PNL avea rezultate în sondaje destul de jos. Românii au optat pentru stabilitate, pentru valori europene, au spus nu extremismului. Sunt cel puţin 8 ţări din Europa unde extrema dreaptă a crescut foarte mult. Românii au dat un vot de încredere listei comune a alianţei. 

Sigur, sunt încă două-trei puncte foarte sensibile, unde se aşteaptă numărătoarea finală a voturilor. Suntem cât se poate de vigilenţi. Am cerut membrilor de partid care îşi desfăşoară activitatea în centrele de votare să fie vigilenţi până mâine dimineaţă, până se încheie numărătoarea. 

Pentru PNL este foarte clar că această radiografie de moment înseamnă stop, de la capăt, muncă. Astfel încât să convingem electoratul din Bucureşti că PNL are valori", a declarat preşedintele PNL. 

Întrebată dacă PNL îl va susţine pe Nicuşor Dan în următorul mandat la Primăria Generală, Nicolae Ciucă spune că "este o decizie pe care nu o putem lua acum, la cald. Urmează analize. Mie mi s-a spus că sunt un politician atipic. Primul lucru pe care l-am învăţat este ca în politică să nu spui nu. În acest moment, discutăm de rezultate care ne dau argumente să ne vedem de drum în această linie de stabilitate. 

Candidatura la prezidenţiale o vom face publică după ce vom avea analiza derulată în amănunt", a declarat Nicolae Ciucă la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel