PNL: Andrianos Giannou, ales preşedinte al Tineretului Popular European

Vicepreşedintele Tineretului Naţional Liberal, Andrianos Giannou, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Tineretului Popular European (YEPP), la Congresul care a avut loc în Dubrovnik.

Potrivit unui comunicat al PNL, la reuniunea din Croaţia au participat peste 300 de delegaţi din toată Europa.

Astfel, TNL România va deţine timp de doi ani preşedinţia celei mai mari şi mai influente organizaţii politice de tineret care reuneşte peste 60 de organizaţii din Europa şi nu numai, menţionează sursa citată.

Andrianos este absolvent al Facultăţii de drept din cadrul City University din Londra. Din anul 2005 este implicat în departamentul de relaţii internaţionale al organizaţiei de tineret. În perioada 2015-2017 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Tineretului Popular European, conform PNL. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel