PNL anunță un nou ajutor financiar pentru energie: 700 de lei sub formă de ”mandat”. Când și cine va beneficia de această sumă

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Un nou ajutor financiar, pentru o anumită categorie de români, a fost prezentat miercuri la sediul PNL. 

Publicitate

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat miercuri, la sediul central PNL, că pe masa Guvernului există un program de ajutorare a românilor care va fi aprobat în perioada următoare. Stroe face referire la un ajutor tip ”mandat” în valoare de 700 de lei menit să ”tamponeze” parte din costurile ridicate ale facturii la energie. 

”Din Fondurile de Coeziune vor fi ajutoare care vizează ajutoare pe zona energiei în cuantum de 700 de lei pentru cele cinci luni ale sezonului rece, noiembrie - martie. Pentru anul în curs, suma va fi alocată beneficiarilor spre sfârșitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie, iar pentru anul 2023 cei 700 de lei vor fi alocați și virați în luna septembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Potrivit lui Stroe, beneficiarii care vor fi eligibili pentru a primi cei 700 de lei sunt doar românii cu venituri sub 2.000 de lei:

”Pentru cei 700 de lei, propunerea este ca plafonul de vârstă să scadă la 60 de ani, iar veniturile să-i cuprindă pe cei care au până în 2000 de lei.  Această măsură vizează aproximativ patru milioane de beneficiari. Detaliile tehnice le vor oferi cei de la Ministerul Fondurilor Europene și cei de la Ministerul Muncii. Foarte probabil ca cei care vor fi beneficiari să fie cei care realizează efectiv contractul cu furnizorul de energie, urmând ca acești bani să poată fi folosiți sub forma unui mandat, să poată fi transferați furnizorului de energie”, a declarat Stroe.

Citește și:

Ionuţ Stroe (PNL), explicațiile momentului despre majorarea pensiilor cu 15 la sută: Protecţie suplimentară

Întrebat dacă PNL renunţă la majorarea la 15 la sută a pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, Ionuţ Stroe a răspuns astfel: „Nu avem de ce să renunţăm pentru că, până la urmă, există în cadrul coaliţiei suficientă înţelegere a situaţiei. Această propunere fermă, de altfel exprimată public şi de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Nicolae Ciucă, de 15%, a fost propunerea noastră. În momentul de faţă, cum a confirmat de altfel şi ministrul Muncii, ea va fi sub forma unei anvelope bugetare, care să asigure tuturor categoriilor de pensionari, atât celor vulnerabile, cât şi celor cu pensii mai mari, o protecţie suplimentară.”

De asemenea, Ionuț Stroe a mai spus că „această majorare de 15 la sută, propunerea noastră, a liberalilor, ar trebui să fie compusă, pe de-o parte, din creşterea punctului de pensie, chestiune reglementată legal la noi în ţară, legată direct de creşterea inflaţiei din anul precedent la care, Guvernul va adăuga şi o alocare graduală de beneficii suplimentare. Ministrul Muncii spunea ceva mai devreme, niste bonusuri bugetare. Aceste beneficii adiționale se vor acorda gradual, în funcție de cuantumul actual al pensiei”, a explicat acesta.

Purtătorul de cuvânt al PNL a ţinut să precizeze că „toţi românii au acest drept al creşterii pensiilor, dar, este drept, în momentul de faţă există o mare diferenţă referitoare la modul în care suportă creşterea preţurilor, din ultima vreme, un pensionar care are 1500 de lei pensie şi unul care are 5000 de lei”.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel