Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a anunţat luni că Ciprian Ciucu s-a înscris în partid şi va fi primul pe lista de consilieri municipali ai liberalilor la alegerile locale.
'Domnul Ciprian Ciucu s-a înscris în PNL, este partenerul meu în campania pentru Bucureşti, va fi viceprimarul Capitalei', a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că Ciucu va fi primul pe lista de consilieri ai PNL pentru CGMB. 'Biroul Politic al PNL Bucureşti a votat în unanimitate această propunere', a adăugat Predoiu. Liberalul a informat că Marian Munteanu nu se mai regăseşte pe lista de consilieri ai PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News