Partidul Naţional Liberal îi cere lui Ştefănel Dan Marin să-și dea demisia din funcţia de primar general interimar al Capitalei.
'În lipsa unor măsuri ferme pe care starea de fapt o impune, în absenţa unei viziuni clare şi a unei lipse de implicare, PNL îi solicită public demisia din funcţia de primar general al municipiului Bucureşti pe care o deţine într-o perioadă de interimat în momentul de faţă', a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei PNL Bucureşti, Richard Radu, consilier în CGMB.
Acesta susţine că primarul interimar 'tergiversează rezolvarea problemei RADET, iar măsurile pe care le ia împreună cu cabinetul său sunt insuficiente, întârziate, defectuoase şi păguboase, atât pentru RADET, cât şi pentru bucureşteni'.
'Alături de PNL, pe 19 septembrie, şi-a asumat acordul pentru bucureşteni, prin care întreg spectrul politic din CGMB s-a angajat că vom urma o listă, nişte paşi, un acord, astfel încât până la alegerile locale din 2016 totul să funcţioneze normal în Bucureşti şi aici vorbim, pe lângă transparentizare, chestiuni legate de vot electronic şi aşa mai departe, de chestiunea RADET, termia în general. (...) Primarul interimar s-a dezis de acest acord, tergiversează rezolvarea problemei RADET, măsurile pe care le ia împreună cu cabinetul său sunt insuficiente, întârziate, defectuoase şi păguboase atât pentru RADET, cât şi pentru bucureşteni', a afirmat Richard Radu.
[citeste si]
El spune că, dincolo de orice dispută politică, de orice cifră, realitatea este că peste 1,2 milioane de locuitori ai Bucureştiului au nevoie de serviciul de încălzire.
'Ceea ce s-a întâmplat nu în ultimul an, ci doar în ultimele 24 de luni, este de-a dreptul strigător la cer. Am avut un primar general, în persoana lui Sorin Oprescu, care a fost total dezinteresat în a rezolva, rectifica, îmbunătăţi şi a acorda sume de bani pentru investiţii în ceea ce priveşte RADET. Ceea ce s-a întâmplat ne-a adus astăzi într-o situaţie ca, de la săptămână la săptămână, să avem probleme cu furnizorii, cu ELCEN, iar RADET să fie într-o imposibilitate de a-şi plăti angajamentele. Ceea ce s-a întâmplat până acum două luni, când primar general era Sorin Oprescu, astăzi continuă. Nu avem acţiune, nu avem viziune din partea executivului, iar noi, reprezentanţi ai cetăţenilor în CGMB, suntem chemaţi cu întârziere şi nu pentru a rezolva problema, ci pentru a petici, cârpi un sistem păgubos pentru bucureşteni', a adăugat Richard Radu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu