Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susține că PNL va avea consultări cu toate formaţiunile care au susţinut moţiunea de cenzură pe tema votării viitorului Executiv.
"Vom purta consultări cu toate formaţiunile politice cu care am colaborat atât de bine în asigurarea succesului moţiunii de cenzură, după un calendar pe care încă nu l-am definitivat, dar care în curând va fi definitivat. (...) Astăzi, în Biroul Executiv, am hotărât echipa de negociere, atât echipa de negociere la nivel instituţional, atât echipa de negociere la nivelul fiecărei Camere a Parlamentului", a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, scrie Agerpres.
El a indicat că vor exista negocieri instituţionale, dar şi individuale şi cu parlamentari independenţi, din grupul minorităţilor şi din PSD. Întrebat cum va convinge Pro România şi ALDE să voteze viitorul Guvern, el s-a declarat convins că va avea "discuţii benefice" şi cu aceste formaţiuni.
"Am colaborat pentru moţiunea de cenzură. Sunt convins că vom avea discuţii benefice cu toate formaţiunile politice pentru susţinerea unei variante benefice pentru România", a spus Orban.
"Normal că nu poţi să incluzi în programul de guvernare lucruri care pot să determine anumite formaţiuni să nu te voteze", a mai afirmat preşedintele PNL.
El a precizat că PNL susţine ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, existând un proiect legislativ al liberalilor în acest sens. De asemenea, Orban a menţionat că PNL a înaintat în Parlament un proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi.
Preşedintele liberalilor a spus că, şi în privinţa recursului compensatoriu, PNL a înaintat un proiect de lege de abrogare a acestor prevederi. El s-a declarat convins că există şanse foarte mari de a obţine o majoritate parlamentară pentru învestirea Guvernului.
"Oricine nu ar vota o formulă de guvernare pe care o va propune preşedintele României, de fapt va vota pentru menţinerea Guvernului Dăncilă în funcţie", a spus Orban.
Liberalii vor avea luni consultări "intermediare" cu reprezentanţii minorităţilor naţionale şi cu cei ai UDMR pe tema susţinerii viitorului Executiv, potrivit unor surse PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News