PNL: E necesară demisia sau demiterea lui Baconschi și Igaș

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi

PNL consideră că este necesară asumarea unor responsabilități politice pentru eșecul aderării la Schengen sub forma demisiilor sau a demiterii lui Teodor Baconschi și Traian Igaș.

"Partidul Național Liberal constată, din nou, că România nu dispune de sprijin la nivelul Uniunii Europene, amânarea unei decizii privind aderarea țării noastre la Spațiul Schengen fiind, în primul rând, un vot de blam pentru președinte și diplomația românească. Decizia Uniunii Europene de amânare a admiterii României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu este o surpriză, având în vedere pozițiile care s-au exprimat deja de către Olanda și Finlanda. În opinia PNL, e puțin probabil ca România să poată determina singură, sau împreună cu Bulgaria, adoptarea unei decizii la nivelul UE, în perioada următoare, așa cum este și mai puțin probabil ca statele membre care au exprimat obiecții să revină asupra deciziei lor", transmit liberalii printr-un comunicat.

"PNL va sprijini în continuare aderarea României la Spațiul Schengen, însă în același timp consideră că este necesară asumarea unor responsabilități politice pentru acest eșec sub forma demisiilor sau a demiterii domnilor Baconschi și Igaș", mai arată sursa citată.

PNL consideră că România nu are soluții alternative și că, la ora actuală diplomația românească "nu e capabilă să susțină un efort diplomatic intensificat pentru câștigarea victoriei Schengen". De asemenea, PNL apreciază că declarația ministrului de Externe, Teodor Baconschi, potrivit căruia problema Schengen aparține Ministerului Justiției și Ministerului Administrației și Internelor este o declarație iresponsabilă.

"Așteptăm ca Executivul din România să își asume responsabilitatea și să vină cu propuneri foarte concrete privind etapele următoare de aderare a României la Schengen, și prin eforturi diplomatice externe, dar și la nivelul Guvernului, prin eforturi pe plan intern pentru îndeplinirea condiționalităților", conchid liberalii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel