PNL îi cere lui Stroe retragerea noului Cod Rutier

stroe dece
stroe dece

Liberalii sunt nemulțumiți de prevederile noului Cod Rutier, așa cum au fost gândite de Radu Stroe, și îi cer colegului de partid să-și retragă inițiativa, transmite România Tv.net. De altfel, președintele PNL, Crin Antonescu, l-a apostrofat public pe Stroe în mai multe rânduri pentru că a omis să-l consulte înainte de a propune noile prevederi.

PNL consideră că pedepsele noului regulament sunt prea aspre. Conform sursei citate, ministrul de Interne ar fi acceptat să retragă proiectul și așteaptă propuneri pentru modificarea documentului.

Crin Antonescu declara recent că a fost interpelat de mai multe ori cu privire la noul Cod Rutier propus de colegul său de partid, Radu Stroe. ”Ideea de a înăspri trebuie totuşi calibrată cumva mai gradual. Adică există sentimentul, am vorbit cu mulţi oameni în aceste zile, care nu m-au sunat să mă întrebe dacă m-am certat sau dacă m-am împăcat cu Ponta, m-au sunat să-mi explice că e totuşi prea mult pentru o greşeală pe care o poţi comite să-ţi pierzi permisul patru ani”, spunea Antonescu.

Proiectul de lege este dezbătut public timp de 10 zile, pentru ca apoi să fie aprobat prin Ordonanță de Urgență de către Guvern.

Citește AICI prevederile propuse de MAI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel