Co-președinții PNL, Alina Gorgiu și Vasile Blaga, au declarat ferm că partidul va avea candidat propriu la Primăria Generală a Capitalei. Declarațiile au fost făcute în contextul retragerii din cursă a lui Ludovic Orban, inculpat de către DNA.
În acest moment, nu intră în discuție susținerea unui candidat independent, au confirmat pentru DCNews surse din PNL.
De cealaltă parte, Nicușor Dan a continuat să atace partidele clasice, anunțând, după retragerea lui Ludovic Orban, că ”a venit timpul să salvăm Bucureștiul de politicieni”.
Decizia PNL va fi luată până miercuri, pentru că timpul presează. După ce organizația din București va face o propunere, conducerea partidului se va reuni pentru a confirma candidatura. Numele vehiculate sunt Cristian Bușoi, care s-a retras în favoarea lui Orban, în urmă cu două luni, și Cătălin Predoiu, liderul organizației din București.
Din informațiile DCNews, cele mai mari șanse de nominalizare le are prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, care a preluat în decembrie 2015 conducerea celei mai mari filiale PNL din țară. Predoiu a fost candidatul PNL la funcția de premier, în tandem cu Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News