PNL - PMP, fuziune. Tomac le dă cu flit liberalilor

Eugen Tomac, PMP
Eugen Tomac, PMP

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat miercuri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că fuziunea cu Partidul Naţional Liberal (PNL) se va face atunci când PMP va putea înghiţi PNL. 

Liderul PMP a precizat că deşi cele două partide fac parte din marea familie politică a popularilor europeni, PMP are propria identitate, iar subiectul fuziunii nu intră în discuţie în momentul de faţă, sub nicio formă. 

"Noi suntem un partid care are propria identitate, aşa ne-am creat. Suntem un partid popular, sigur că nucleul nostru s-a construit în jurul proiectului politic al preşedintelui Traian Băsescu, iar PNL este la rândul său un partid membru PPE. Şi PNL şi PMP sunt membri ai familiei politice a popularilor europeni, cea mai puternică familie politică europeană. Deocamdată, ceea ce ne interesează pe noi este să-i convingem pe cetăţeni pentru alegerile europarlamentare că avem cei mai buni candidaţi, mai buni decât cei din PNL, şi nu a existat un calendar privind asemenea discuţii (privind fuziunea - n.r.).

Ceea ce pe noi ne interesează la ora actuală este să ne consolidăm proiectul nostru politic. Eu cred în unitatea opoziţiei, dar unitatea opoziţiei înseamnă să avem proiecte comune, iar subiectul fuziunii nu intră în discuţie în momentul de faţă, sub nicio formă. O spun asta tocmai pentru a elimina orice fel de speculaţii. De ce spun speculaţii? Tocmai pentru că vreau ca colegii noştri să înţeleagă un lucru elementar: că fuziunea se va face atunci când PMP va putea înghiţi PNL", a spus Tomac.

Vezi şi: Prună, primele declarații despre subiectul momentului

Semnalul dat de Adrian Năstase: Să depășim faza de naivitate VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel