Deputatul Cezar Preda, copreședinte al PNL Buzău, susține că "moțiunea de cenzură este un demers obligatoriu pentru opoziție și, cu ocazia votului, se va vedea cât de mare este interesul național al tuturor partidelor reprezentate în Parlament". Totodată, el consideră că, deși social-democrații nu susțin moțiunea, "vor fi și destule voturi de la PSD".
"Este cea mai simplă moțiune de cenzură depusă în ultimii 25 de ani, era obligatoriu să fie introdusă în momentul în care prim-ministrul a fost trimis în judecată, căci acesta este cel mai important ordonator de credite și nu poate coordona funcția pe care o ocupă, în condițiile în care este trimis în judecată pentru infracțiuni care se pliază peste atribuțiunile sale de serviciu", a declarat deputatul Cezar Preda, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta susține că "poziția lui Victor Ponta este pur și simplu este anacronică și este în total dezacord cu ceea ce înseamnă legislația românească".
"Victor Ponta nu poate să fie prim-ministru al unei țări democrate, să gestioneze fonduri publice, să gestioneze politica fiscală a României, să gestioneze și să gireze lupta împotriva evaziunii fiscale atât timp cât pentru aceste acuzații este trimis în judecată. În această țară, oricare din cei 300.000 de funcționari publici care îndeplinesc atribuțiunile de serviciu sunt suspendați din funcție în momentul în care sunt trimiși în judecată pentru asemenea infracțiuni", a adăugat Cezar Preda, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu