PNL Sector 1 a anunțat pe pagina de Facebook că George Tuță este noul primar al Sectorului 1, după numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot.
Numărătoarea paralelă indică un avantaj de 475 de voturi pentru George Tuță. Potrivit postării, procesul de numărare este întârziat la două secții, iar la secția 27 a fost solicitată intervenția poliției naționale pentru aplicarea legii și, în prezent, se fac cercetări la fața locului.
„După numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot din sector, George Tuță este noul primar al Sectorului 1!
Numărătoarea paralelă arată 475 de voturi în plus pentru George Tuță. Au mai rămas două secții unde reprezentanții USR tergiversează numărătoarea voturilor, la 10 ore de la închiderea secțiilor de vot. La secția 27, am solicitat intervenția poliției naționale pentru a aplica legea. În prezent, se fac cercetări la fața locului.
De asemenea, atragem atenția că la nivelul aparatului administrativ al Sectorului 1 se tergiversează deplasarea președinților de secții către Biroul Electoral de Sector, modificându-se inclusiv procedurile de predare a sacilor cu voturi.
Clotilde Armand trebuie să înțeleagă că a pierdut alegerile și să oprească orice încercare de a pune mâna pe sacii cu voturi.", a transmis PNL Sector 1 pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News