PNL, sesiune extraordinară a Parlamentului. Mihălcescu: Unele semnături au fost copiate

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu, a declarat că unele semnături din solicitarea Opoziţiei pentru convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 20 - 24 august au fost copiate de pe un proiect de lege depus anterior. 

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu, cea care a preluat pentru ziua de luni atribuţiile preşedintelui forului, Liviu Dragnea, a declarat că unele semnături din solicitarea Opoziţiei pentru convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 20 - 24 august au fost copiate de pe un proiect de lege depus anterior. 

"Săptămâna trecută, colegii mei de la cabinet, întâmplător fiind pe reţelele de socializare, ca noi toţi de altfel, au constatat că unii colegi care erau semnatari ai tabelului cu convocarea sesiunii extraordinare nu aveau fizic cum să o facă pentru că nu se aflau în ţară. (...) De aici a pornit toată această poveste. (...) Dacă noi nu avem 110 semnături, preşedintele nu poate să convoace sesiune extraordinară, conform Regulamentului. Sunt doar 113 semnături, pentru că domnul Bichineţ a semnat de două ori. În condiţiile în care colegii nu erau în ţară, mă întreb cum au semnat? Unele semnături au fost copiate de pe un proiect de lege trecut, iniţiativă legislativă, şi ulterior anexate solicitării", a susţinut luni Carmen Mihălcescu, citată de Agerpres. 

"Sesiunea nu poate fi convocată în actualele condiţii"

Întrebată dacă PSD îşi dorea sesiunea extraordinară, ea a spus: "Ne doream, în primul rând, sesiune extraordinară pentru că nu ar fi nicio problemă. (...) Însă eu, având această poziţie cu caracter temporar, astăzi rămânând preşedintele Camerei Deputaţilor, nu pot să risc şi să-mi însuşesc un lucru care, din punctul meu de vedere, al meu şi al partidului, nu este legal şi regulamentar. (...) Din păcate, sesiunea nu poate fi convocată în actualele condiţii". 

Carmen Mihălcescu a declarat că ministrul de Interne, Carmen Dan, ar răspunde "oricând" solicitării de audiere în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, "venind şi aducând lămuriri suplimentare pe care deja a început să le facă". "Dacă o va trimite comisia (invitaţia de audiere) se va şi întâmpla. Sunt absolut sigură", a precizat Mihălcescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel