PNL sesizează BEC, în cazul folosirii tricolorului în campania lui Băsescu

alina_gorghiu
alina_gorghiu

Deputatul liberal Alina Gorghiu a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că PNL a depus o sesizare la BEC prin care cere instituţiei să îl oblige pe Traian Băsescu să renunţe la folosirea însemnelor naţionale în campania pentru referendum, considerând că ”asocierea imaginii președintelui suspendat cu însemnele naționale încalcă grav legea”.

„În campania electorală, conform legislaţiei din România, este interzisă utilizarea sub orice formă a însemnelor naţionale sau chiar a aranjamentelor care să sugereze folosirea însemnelor naţionale. De aceea, PNL a depus astăzi o sesizare la BEC prin care sancţionăm dublul limbaj folosit de preşedintele suspendat”, a declarat Alina Gorgiu. Potrivit acesteia, “de zece zile de când a început campania electorală pentru referendum, Traian Băsescu încalcă legea din România”, întrucât foloseşte ilegal însemnele naţionale– tricolorul şi stema naţională.

Luând în considerare această stare de fapt, PNL cere BEC să îl oblige pe Traian Băsescu să renunţe la folosirea simbolurilor naţionale în timpul campaniei pentru referendum şi să înlăture toate afişele electorale în care sunt reprezentate tricolorul şi stema României. De asemenea, liberalii cer suspendarea imediată a site-ului de campanie al lui Traian Băsescu, până la modificarea culorilor de pe site, astfel încât să nu fie identice cu cele de pe drapelul naţional.

Potrivit celor declarate de către deputatul liberal, Alin Gorghiu, se încalcă şi drepturile de autor ale Monitorului Oficial, prin folosirea imaginii copertei Constituţiei.

„Asocierea imaginii preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în campania pentru referendum, cu simbolurile naţionale reprezintă încălcarea gravă a legii”, a concluzionat Gorghiu, care a precizat că, din informațiile sale, BEC ar urma să ia în discuţie sesizarea PNL cel mai probabil vineri.

PNL mai solicită ca BEC să decidă şi interzicerea oricăror materiale care să conţină simboluri naţionale şi să dispună comunicarea publică a interdicţiei de utilizare a simbolurilor naţionale, precum şi să emită o somaţie publică către Traian Băsescu. Alina Gorghiu a spus că, până când BEC va decide asupra sesizării PNL, îi solicită preşedintelui suspendat Traian Băsescu să se conformeze legii şi să nu aştepte soluţia acestei autorităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel