Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL au depus contestaţiile la CCR cu privire la Legea Codului de Dialog Social şi Legea salarizării profesorilor, asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, a declarat liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa.
Social-democraţii şi liberalii contestă atât procedura de adoptare a celor două acte normative, cât şi aspecte de fond, informează Agerpres. "Criticăm procedura, deoarece din nou se trec prin Parlament abuziv două proiecte importante prin angajarea răspunderii. Deşi Constituţia prevede ca angajarea răspunderii să aibă loc în condiţii deosebite, noi nu considerăm că acestea reprezentau o urgenţă. În plus, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe cele două proiecte fără a avea avizul CES", a arătat Duşa.
În ceea ce priveşte aspectele pe fond la Legea salarizării profesorilor, PNL şi PSD critică evitarea principiului constituţional al negocierii colective, reducerea salariilor în cursul execuţiei bugetare şi faptul că "în decurs de un an s-a bulversat complet sistemul de salarizare a bugetarilor prin adoptarea a cinci legi în acest sens". "La Legea Codului de Dialog Social, pe fond, criticăm încălcarea libertăţii de asociere şi limitarea drepturilor sindicale, de negociere, reducerea rolului CES şi înlocuirea sa cu un alt organism, cât şi îngrădirea dreptului la grevă", a adăugat social-democratul.
Guvernul şi-a angajat luni, în faţa Parlamentului, răspunderea pe legea salarizării profesorilor şi pe cea privind Codul dialogului social, în absenţa opoziţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu