PNL, susținător ferm al familiei tradiționale

Președinta PNL Alina Gorghiu a vorbit despre problema minorităților din România, în special despre LGBT, în condițiile în care Leon Dănăilă, cel care deschide lista de candidați ai partidului pentru Senat, este un susținător al familiei tradiționale.

"Frumusețea Partidului Național Liberal este că avem o multitudine de opinii și cred că e bine ca fiecare să-și spună punctul de vedere. În acest moment, PNL susține ferm familia tradițională, respectăm legislația din România. Avem un Cod Civil care spune că o căsătorie este între un bărbat și o femeie. Ai legislație, Constituția poate fi modificată exclusiv de un viitor Parlament", susține Alina Gorghiu la interviurile DC NEWS.

Președinta PNL a amintit că Victor Ponta și PSD s-au opus amendamentului PNL, semnat de Crin Antonescu care prezida comisia de revizuire a Constituției, privind familia tradițională în Constituție.

"Nu e vreo surprindere pentru nimeni. Nu e o problemă, vrem să dezbatem, trebuie dezbătut. Cred că este periculos ca o asemenea temă să devină temă de campanie electorală pentru că poate fi folosită electoral, nu în interesul comunității din România. Sunt de acord și susțin familia tradițională, dar cred că trebuie să găsim forme de protecție pentru toate minoritățile din România. Cred că este foarte bine că sunt comunități care își spun punctul de vedere. Tema aceasta este folosită de unii în scop electoral", a continuat aceasta.

Răspunsul integral de la minutul 24 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel