PNL nu are nicio reţinere să susţină orice fel de măsură, ”chiar şi drastică şi abruptă”, pe care o va lua Ministerul Finanţelor, Marcel Boloș, pentru a scade cheltuielile bugetare, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.
”În mod evident că aşteptăm şi noi ca, după aceste discuţii pe care premierul le are cu toţi miniştrii pentru diminuarea cheltuielilor bugetare, să avem un plan concret, pe care cu siguranţă îl vom sprijini. Înţelegem, în egală măsură de la Ministrul de Finanţe, că încasările din zona ANAF au crescut faţă de anul trecut cu 20 de miliarde, lucru îmbucurător, de altfel, care ne face să fim optimişti şi să privim anul 2025 cu mult mai mult optimist, apropo de mesajele alarmiste care anunţă încă de pe acum fel de fel de măriri de taxe şi impozite”, a declarat Ionuț Stroe, la sediul PNL.
”Haideţi să vedem, premierul României, împreună cu Ministrul de Finanţe şi ceilalţi miniştri propuneri au şi cu siguranţă la 1 septembrie vom avea şi măsurile pe care, subliniez, le vom susţine şi noi”, a adăugat Ionuț Stroe. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu a fost la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL pentru a prezenta situaţia, conform acestuia.
”Cu siguranţă le va prezenta (măsurile fiscale - n.red.) în interiorul partidului şi în interiorul coaliţiei”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL. ”În momentul de faţă, stadiul se află în faza de dialog cu premierul României. Tot ceea ce s-a întâmplat până în momentul de faţă a fost o chestiune internă. Guvernul României, premierul, de altfel a anunţat public că poartă discuţii nu numai cu ministrul Finanţelor, ci şi cu alţi miniştri”, a arătat Ionuț Stroe.
Chestionat în legătură cu faptul că ministrul de Finanţe a declarat faptul că sunt cheltuieli uriașe cu funcţionarea instituţiilor statului, Ionuţ Stroe a subliniat că PNL va susţine orice măsură propusă de ministrul Boloș. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu a fost la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL pentru a prezenta situaţia, potrivit acestuia.
”Nu avem nicio reţinere să susţinem orice fel de măsură, chiar şi drastică şi abruptă, pe care o vor lua cei din Ministerul de Finanţe”, a mai adăugat Stroe, menţionând că măsurile drastice sunt acelea care ”s-ar putea să atragă atenţia tuturor şi să presupună amputări mari de cheltuieli bugetare”.
”Toate categoriile de cheltuieli care împovărează bugetul statului sunt evident susceptibile acestor măsuri', a mai spus Stroe, întrebat dacă PNL susţine impunerea reducerilor şi pentru primării. Ionuț Stroe a subliniat că PNL îl susţine în continuare pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, notează Agerpres.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, vine cu lămuriri despre ultimele măsuri fiscale.
”Atunci când ești ministrul Finanțelor și ai în față 175 miliarde lei creanțe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuțiile sociale de 53 miliarde lei, îți pui în permanență întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri și popoluația să nu aibă parte de noi și noi sarcini fiscale? Pentru că introducerea de noi taxe NU este o soluție” a scris ministrul de Finanțe pe o rețea socială.
Acesta a spus faptul că ”unii” îi răstălmăcesc toxic intențiile: ”În loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică și să propună soluții viabile, preferă să recurgă la denigrarea mea personală și dezinformare. Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate și a incapacității de a oferi alternative reale și constructive pentru problemele cu care se confruntă România”. Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News