PNL vrea accelerarea depunerii moţiunii de cenzură

Crin Antonescu a declarat că Partidul Național Liberal a decis să solicite PSD finalizarea, în această săptămână, a programului de guvernare şi iniţierea procedurilor pentru depunerea moţiunii de cenzură.

"Cea mai importantă decizie pe care Biroul Politic al PNL a luat-o azi este de a cere PSD ca în acestasă săptămână să finalizăm discuţiile pentru un program al unui guvern de criză şi să accelerăm iniţierea şi redactarea unei moţiuni de cenzură", a spus liderul național-liberalilor.

În legătură cu propunerea lui Victor Ponta de a depunde moţiunea după congresul PSD din 16 cotombrie, Antonescu a spus că un astfel de eveniment este importat pentru un partid, dar nu reprezintă un criteriu pentru depunerea moțiunii de cenzură

"Noi le vom cere PSD şi PC ca în această săptămână să finalizăm acest program minimal de criză şi să iniţiem precedurile şi redactarea moţiunii. Nu Congresul PSD sau reuniunea PNL sunt criterii pentru a stabili data moţiunii. Moţiunea nu e înaintată pentru PSD sau PNL, nici din motive electorale, ci pentru că marea majoritate a cetăţenilor o cere", a spus Antonescu.

Liderul PNL a arătat că menţinerea acestui guvern "fantomă", cu un "premier păpuşă", care "anunţă ca o păpuşă gonflabilă că renunţă la serviciile unui minister pentru că aşa a zis stăpânul său" trebuie "curmată". Antonescu a făcut un apel la colegii din opoziţie, dar şi la cei din arcul guvernamental, să lase deoparte considerentele de ordin tactic şi partinic şi să ofere o alternativă de guvernare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel