Partidul Naţional Liberal consideră că este nevoie de o dezbatere de fond asupra situaţiei din Ministerul de Interne, iar parlamentarii săi vor solicita la începutul sesiunii parlamentare audierea ministrului Traian Igaş.
"În cazul în care această audiere nu va aduce elemente de consistenţă privind dinamica internă a ministerului, PNL va propune o subcomisie de anchetă la nivelul celor două comisii de apărare", informează Mediafax.
PNL apreciază că Ministerul de Interne este o instituţie în care "încet, dar sigur, se instalează demotivarea profesională, teama pentru ziua de mâine, neîncrederea în ierarhia de comandă".
"Această stare de spirit afectează activitatea curentă a ministerului, ceea ce se vede cu ochiul liber: sinucideri printre poliţişti, demisii pentru a munci în străinătate, promovări şi numiri în majoritatea lor făcute pe principiul supunerii faţă de partid şi ministru, măsuri legislative slab fundamentate şi haotic pregătite, adolescenţi care fură material militar dintr-un tren special sub nasul jandarmilor, lipsa de perspectivă şi predictibilitate din punct de vedere financiar şi profesional, un dialog social cu sindicatele mimat sau tardiv, tolerarea unor grupuri infracţionale care ajung să pună în pericol siguranţa cetăţenilor, acte de corupţie. La toate acestea se adaugă o lipsă de credibilitate la nivel extern a instituţiei, cu un ministru care participă la reuniunile europene pe Justiţie şi Afaceri Interne doar pentru a verifica până unde se poate întinde graniţa penibilului, simpla comparare a traseului profesional, a studiilor lui Igaş cu cele ale omologilor săi din UE fiind elocventă", consideră PNL.
În opinia liberalilor, "haosul care a cuprins MAI este consecinţa faptului că singurul criteriu care l-a propulsat pe Traian Igaş în acest post a fost obedienţa faţă de Traian Băsescu".
"PNL consideră aşa-zisele reforme ale lui Igaş drept un eşec lamentabil, care afectează buna funcţionare a MAI şi pune în pericol siguranţa cetăţeanului. În opinia noastră, este nevoie de o dezbatere reală la nivelul opiniei publice privind situaţia din Ministerul de Interne pentru că toate măsurile afectează nu doar 140.000 de politisti, jandarmi, pompieri, functionari, ci o întreagă ţară", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu