PNL vrea creşterea pensiilor cu 16%. Rareş Bogdan: Suntem obligaţi să mergem pe lege. Haideţi să creştem pensiile în mod corect

Facebook Rares Bogdan
Facebook Rares Bogdan

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, anunţă că liberalii îşi doresc o creştere a pensiilor cu 16%, după ce social-democraţii au anunţat o creştere cu zece procente. 

Iată ce a declarat Rareş Bogdan la Realitatea Plus, după ce a fost întrebat despre vocile din PNL care au pus la îndoială existenţa banilor pentru mărirea pensiilor, chiar şi cu 10%, aşa cum a anunţat PSD. 

"Nimeni din PNL nu uită de problemele românilor. Le cunoaştem! Vrem ca bunicii noştri, părinţii noştri, oamenii care au lucrat o viaţă, să fie răsplătiţi şi să aibă o viaţă mai bună. Colegii mei doar au întrebat, pentru că noi nu deţinem Ministerul Finanţelor pentru a şti cum arată resursa bugetară în acest moment, ce se întâmplă dacă România are bani suficienţi pentru a creşte pensiile până la procentul fixat prin lege. Procentul fixat prin lege este 40%. Noi am crescut cu 14% în Guvernul Ludovic Orban, şi cu 10% în Guvernul Ciucă. Suntem obligaţi să mergem pe lege, deci mai e un procent de 16% care nu este încă acoperit. 

Noi am întrebat responsabil: Domnule Câciu, avem bani? Pentru că dacă avem bani pentru mărire cu 10%, înseamnă că avem şi pentru 16%, nu e mare problemă. Haideţi să creştem pensiile în mod corect, să fim responsabili faţă de români. De asemenea, haideţi să îi ajutăm pe investitori, pe cei cu microintreprinderi, haideţi să fim responsabili şi să sprijinim capitalul românesc", a transmis Rareş Bogdan.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, înţepat: Se împrumută la dobânzi duble faţă de Cîţu

"Şi de asemenea, haideţi să recunoaştem că ne împrumutăm pe nişte dobânzi foarte mari. În momentul acesta, domnul Câciu negociază mai prost decât domnul Cîţu. În momentul ăsta, România se împrumută cu 8,75%, cel mai mare procent de împrumut pe care îl are o ţară din Europa. Să ne răspundă domnul Câciu de ce se împrumută România cu aproape 9% şi de ce nu ca pe mandatul domnului Cîţu, când aveam dobândă negativă sau de cel mult 3%. Ţinem minte retorica domnului Câciu din opoziţie, când spunea că domnul Cîţu se împrumută la dobânzi foarte mari. În regulă. În momentul ăsta, domnul Câciu se împrumută cu dublul dobânzii la care se împrumuta domnul Cîţu când era criticat", a mai declarat Rareş Bogdan. 

Vor fi majorate pensiile și salariile? Ciucă: Nu s-a discutat în coaliție, nu pot să răspund cu DA sau NU

Întrebat dacă poate să răspundă scurt, cu da sau nu, la întrebarea legată de creșterea pensiilor și salariilor de la 1 ianuarie 2023, în conformitate cu măsurile sociale prezentate de PSD, de pe malul mării, Nicolae Ciucă a declarat că:

„Nu am discutat în coaliție, nu avem încă proiectul de buget pentru anul 2023, nu pot să răspund cu da sau nu.” 

PSD vrea ca salariul minim să fie mărit de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, 200 de lei din leafa minimă fiind neimpozitabili. Un al doilea punct este legat de creșterea pensiilor, tot de la 1 ianuarie 2023.

„Noi insistăm pe minimum 10% la pensii. Noi vrem salariul de la 2.550 de lei la 3000 de lei”, a precizat Mihai Tudose, vicepreședinte al PSD, într-o conferință de presă.

La Ministerul Muncii au fost făcute mai multe analize, pe diferite procente pentru creșterea pensiilor. „S-au făcut calcule cu majorări de 8%, 10%, 12% și 15%”, precizează surse din conducerea PSD, pentru Adevărul. PSD înclină spre varianta de 10% sau 12%, dar așteaptă să vadă și părerea liberalilor. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel