PNRR. Negrescu: 16 state europene utilizează deja fondurile. La noi nu se poate

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că multe ţări europene au început deja să folosească banii din din planurile de redresare.

"16 state europene utilizează deja fondurile din planurile de redresare iar șansele României să dispună de vreun euro în acest an scad vertiginos confirmând ceea ce am spus încă de acum câteva luni.

Vinovați pentru acest lucru sunt cei care au condus România în ultimul an, cei care nu au fost capabili să depună și să negocieze PNRR la timp și cei care au aruncat țara noastră într-o criză fără soluții. Problema pornește de la faptul că cei care conduc România nu au fost în stare să prezinte nici până astăzi un plan privind cheltuirea avansului, să amendeze mecanismul de implementare al PNRR așa cum a fost cerut de Comisia Europeană și partenerii sociali sau să demareze procedurile la nivel de instituții. Cu sau fără guvern, alte state au mișcat lucrurile.

Ultima dovadă este Cehia care, în ciuda faptului că au trecut prin alegeri și că actualul executiv urmează a fi schimbat, au primit prima tranșă de 950 de milioane de euro. Doar la noi nu se poate", a scris pe Facebook europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

AOAR solicită liderilor politici ai partidelor parlamentare încheierea de urgenţă a unui Pact pentru PNRR

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România solicită tuturor liderilor politici ai partidelor parlamentare încheierea de urgenţă a unui Pact pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, subliniind că este nevoie un plan rapid de implementare şi un angajament ferm pentru punerea în aplicare a reformelor, finalizarea investiţiilor şi decontarea acestora.

"În contextul crizei politice şi sanitare care continuă să macine ţara de mai bine de un an, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită tuturor partidelor politice parlamentare responsabile încheierea unui pact pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în conformitate cu cele asumate deja de România în relaţia cu Comisia Europeană. AOAR solicită de urgenţă explicitarea circuitului financiar şi clarificarea utilizării resurselor ce vor fi obţinute din prefinanţare, asumarea publică a calendarului de reforme şi investiţii din PNRR şi implementarea riguroasă a acestora", se menţionează într-un comunicat al AOAR transmis, luni, Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel