Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre proiectul pentru PNRR prezentat de ministrul Cristian Ghinea în fața Comisiei Europene și criticat de oficialii europeni.
Deși Comisia Europeană a criticat documentul pentru PNRR, Cristian Ghinea a încercat să se justifice spunând că a mers în fața oficialilor europeni cu niște schițe. Au apărut îngrijorări privind faptul că România ar putea să nu mai primească acele fonduri europene. Totuși, Dan Barna îi ține partea lui Ghinea, iar ce s-a discutat cu adevărat la Bruxelles rămâne încă a fi un mister. Jurnalistul Val Vîlcu avertizează că prin aceste întârzieri ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, România pierde timp.
"Mi-a atras atenția ce spunea reporterul dumneavoastră, spunea că Dan Barna vede jumătatea plină a paharului, eu cred că o bea, și nu e un pahar cu apă ca să poată să-i ia partea domnului Ghinea. E de neapărat. România nu pierde acei bani, pierde timp. Se întârzie mult. Trebuie să vedem noi jumătatea plină a paharului. Partea aceasta este taxabilă de o utopie, care să se lămurească, cei 15% care îi cred pe cei de la USR, îi bănuiesc de competență... E o problemă.
Acest partid minuscul numit PLUS, care are 5-6-10 membri, ține captiv USR-ul, care ține captivă Coaliția de guvernare și practic blochează țara. O minoritate de 15% din cea mai slabă prezență la urne vreodată, tu blochezi toată națiunea? Omenii ăia care totuși au crezut în ei, și-au pus speranța în ei, trebuie să se convingă. În 89 nu existau marxiști de la Moscova în București sau Ungaria, doar la Paris mai erau marxiști pentru că acolo nu venise comunismul. Nu știau cât de bine se trăiește în comunism. Domnule, trăim sub USR, bucurați-vă!", a declarat jurnalistul Val Vâlcu în cadrul emisiunii "Culisele Statului Paralel" de la RealitateaPlus, moderată de Anca Alexandrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu