EXCLUSIV  PNRR poate fi renegociat. Nazare (PNL) CONFIRMĂ. Negocieri cu clauze secrete și termene limită neobișnuite pentru România/ VIDEO

Pragul pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor va scădea la 500.000 de euro (proiect) / foto ilustrativ Pixabay
Pragul pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor va scădea la 500.000 de euro (proiect) / foto ilustrativ Pixabay

PNRR-ul vine cu obligații în plus pentru România. Dincolo de clauzele secrete introduse în proiectul României, în timpul negocierilor, banii europeni vin în anumite condiții, de natură să relanseze România, dacă țara noastră va putea ține pasul. 

Miniștrii de Finanțe au avut primul rol în elaborarea PNRR, în fiecare stat UE, a spus Alexandru Nazare, în interviul acordat DCNews, în care a subliniat că a solicitat, în mai multe rânduri, implicarea, când era ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu. 

”Granturile nu se cuantifică pe deficit și datorie publică, dar împrumuturile, da.” a explicat el, confirmând că e un împrumut în condiții foarte bune, care, chiar și-n acest condiții benefice, afectează datoria și deficitul. ”Toate aceste sume trebuie introduse în strategia fiscal-bugetară” a continuat el. Întrebat dacă PNRR poate fi renegociat, a dat un răspuns ferm: ”Sigur că da, sigur!”. 

Primul care a spus că PNRR poate fi renegociat, invocând și articolul care permite acest lucru, a fost Dan Nica, europarlamentar PSD. Vezi aici mai mult  Totuși, liderii liberali, activi în procesul de decizie, de la nivel guvernamental, se opun modificării PNRR, în prezent, considerând că e o asigurare a faptului că reformele stabilite de PNL, alături de USR, vor fi duse la îndeplinire. 

PNRR-ul, negociat cu clauze secrete

Alexandru Nazare a mai afirmat, în interviul acordat astăzi DCNews, că Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, cunoaște foarte bine situația și știe că PNRR-ul poate fi renegociat. ”Comisia descrie clar procedura în care PNRR-ul poate fi renegociat. Se transmit motivele, temeinic, la baza cărora stă cererea. Este descrisă procedura în articolul 21. După ce este transmisă cererea, justificată, CE evaluează în două luni, după care are loc o discuție, statul național își mai prezintă o contribuție și într-o lună, două, Comisia dă un răspuns. Fiind o procedură nouă, nu știm exact cât durează, dar, pentru că există un articol în acest sens, evident că se poate, invocând motive temeinic justificate” a explicat Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe, în interviul DCNews. El a punctat că ”neobișnuit a fost faptul că foarte multe clauze din PNRR au fost secrete”

Partea bună, conform acestuia, este că avem un PNRR aprobat, unul ”care a fost apreciat”, însă foarte multe proiecte depind de partea administrativă din România, de licitații, al căror termen este sfârșitul anului 2022. ”Dacă nu se vor termina și nu se vor semna contracte, banii rămân suspendați” a atras atenția fostul ministru. Analistul politic Bogdan Chirieac se arată sceptic cu privire la rezultatul licitațiilor, subliniind că-n România durează patru ani în justiție o contestare de licitație. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel