Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a vorbit la dezbaterea online -Upgrade Romania: Investițiile, „colacul de salvare” al economiei?-, organizată de DC Media Group, despre cum ar putea ajuta PNRR România.
Întrebat dacă PNRR este „salvarea României”, Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că „este o resursă de dezvoltare extrem de importantă.”
„Așteptăm cu toții să închidem negocierea cu Comisia Europeană și să avem un document agreat la nivel european. Toate statele membre sunt în acest stadiu acum, de negociere.”, a explicat Alexandru Nazare la DCNewsTV.
În continuare, Alexandru Nazare a dat exemplu stadiul în care se află Ministerul Finanțelor: „Noi, spre exemplu, Ministerul Finanțelor, începem discuțiile săptămâna viitoare, marți, pe această machetă pe care am prezentat-o public, însemnând un plus de 850 de milioane de euro per total, dintre care aproximativ 280 de milioane numai pentru proiecte de digitalizare.”
Alexandru Nazare a declarat că „e un plus semnificativ față de varianta anterioară a PNRR-ului, care avea cuprins în jur de 100 de milioane de euro pentru digitalizare. Am încercat să venim cu niște adăugiri importante, mai ales în privința reformelor, dar și a proiectelor de investiții.”
„Deci, pe lângă 280 de milioane de euro pentru digitalizare, ne propunem să finanțăm inclusiv proiectul privind casele de marcat, unde avem peste 150 de milioane de euro. În același timp, să avem o sumă suplimentară pentru zona de scheme de ajutor de stat. Să facem o schemă de ajutor de stat pentru proiecte strategice, vorbim de proiecte mai mari de 100 de milioane de euro, astfel încât să atragem investitori și să creem locuri de muncă.”, a precizat ministrul Finanțelor.
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare speră ca, după negocieri, aceste cifre să se confirme: „Vom avea alte 250 de milioane de euro pentru un fond de reziliență care să fie gestionat de fondul de garantare, iar acest fond de reziliență economică să poată participa în capital pentru IMM-uri cu în jur de 200.000 de euro, dar mai ales pentru zona de IMM-uri noi tehnologii, inovație.”
„Am mers pe ideea de inovație și la schemele de ajutor de stat, și pentru fondurile de reziliență, astfel încât să creăm niște instrumente care să poată finanța companiile. Toate aceste proiecte sunt peste 850 de milioane de euro. Intrăm în negocieri și vom comunica cum evoluează lucrurile. Putem să spunem că, în acest moment, am găsit surse de finanțare pentru majoritatea proiectelor de digitalizare ale Ministerului. Nu este vorba numai de sume mari, dar și de soluții concrete.”, a mai explicat ministrul Nazare.
DC Media Group, trust media din care fac parte DCNewsTV, DCNews, DCMedical, DCBusiness, StiriDiaspora.ro, Spectacola.ro şi DefenseRomania.ro, organizează în data de 09.04.2021, în intervalul orar 11:00-14:00 dezbaterea online: Upgrade Romania: Investițiile, „colacul de salvare” al economiei?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu