EXCLUSIV  PNRR și reforma pensiilor speciale. Radu Popa (PSD): România nu își permite să piardă bani

Deputatul PSD Radu Popa a vorbit despre importanța banilor din PNRR în contextul condiționării de reforma pensiilor speciale.

Publicitate

'Este un subiect foarte important și este tema zilei, din toate punctele de vedere. Am atras și eu atenția că există riscul să pierdem banii din PNRR. În principal, pe subiectul decarbonării, la acest capitol avem câteva restanțe. Cred că este o temă (n.red. a pensiilor speciale) care privește toată societatea pentru că ce se întâmplă cu banii din PNRR ne impactează pe toți. Trebuie să știți că singurii miniștri care au trimis amendamente, propuneri, în cadrul Grupului de lucru constituit pentru a alinia proiectul legilor pensiilor speciale cu prevederile Comisiei Europene sunt miniștrii PSD, respectiv ministrul Transporturilor și ministrul Apărării. Ei au trimis punctele lor de vedere pentru a pune în acord legea cu prevederile Comisiei Europene.', a declarat Radu Popa.

'Așteptăm și de la colegii din PNL să vină cât mai repede cu aceste amendamente, cu punctele lor de vedere, pentru a armoniza legislația românească cu cerințele Comisiei Europene în așa fel încât să nu pierdem banii din PNRR. România nu își permite să piardă bani. Este important să nu pierdem bani. Suntem o țară în care trebuie să facem dezvoltare și banii din PNRR ne ajută foarte mult.', a spus Radu Popa.

'Știu că este o problemă cu cei 600 de Megawatti de la CEO Oltenia care ar trebui scoși pentru că depășesc țintele de decarbonare, dar ce punem în loc? Or, ideea de a scoate pentru a alinia țintele și legislația din România cu indicatorii de decarbonare nu mi se pare sănătoasă din punct de vedere economic.', a mai zis deputatul PSD Radu Popa, la DC News.

VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel