"Poate fi greu să fii singură, la început". Andreea Raicu a spus-o direct. De ce nu este măritată și nu are copii: "Sper să nu fiu înţeleasă greşit"

Sursa foto: Facebook Andreea Raicu
Sursa foto: Facebook Andreea Raicu

Andreea Raicu a spus de ce nu este măritată și nu are copii, răspunzând la o întrebare pe care, până acum ceva timp, o primea des.

"Am o viaţă frumoasă pentru care am muncit enorm, şi nu mă refer aici doar la business. Cred că e prima dată în viaţa mea când mă simt cu totul echilibrată, liniştită, împăcată, liberă şi mă bucur de cine sunt şi de ceea ce trăiesc, cu toate momentele bune sau mai puţin bune inerente în viaţă.

Ce m-ar face să îmi schimb alegerea? Un om care să aducă plus valoare vieţii mele, să o facă mai frumoasă decât este deja. ATENŢIE: nu să o facă frumoasă sau să îmi aducă fericirea pe care eu nu mi-o pot da. Un partener, nu un copil pe care trebuie să îl îngrijesc, să îl salvez, să îl fac bine. Mi-a luat mult timp, dar am învăţat să nu mă mai pun în poziţiile de salvatoare, terapeută, asistentă sau mămică veşnic all accepting, pe care le-am exersat ani la rândul.

Sunt o femeie matură emoţional, asumată, care are tot ce îşi doreşte. Nu văd niciun motiv pentru care să mă mulţumesc cu mai puţin de atât.

"Mulţi ani am rămas alături de bărbaţi nepotriviţi"

Sper să nu fiu înţeleasă greşit, îmi doresc o relaţie, îmi doresc un partener, dar nu mai sunt dispusă să mă pierd pe mine ca să nu îl pierd pe celălalt, mai ales acum, când m-am regăsit. Vreau o relaţie din dorinţă şi nu din nevoie sau gol interior.

De ce spun asta? Pentru că mulţi ani am rămas alături de bărbaţi nepotriviţi, bărbaţi pe care i-am ales din nevoie sau gol, nu din dorinţă (atunci nu ştiam de această diferenţă importantă), ci din rănile sufletului meu şi din multe frici pe care le simţeam.

Şi spun asta pentru că văd (fără să judec, dincontră) multe femei care aleg să rămână în relaţii nepotrivite din teamă că nu vor găsi ceva mai bun. Se tem că nu sunt suficient de frumoase, suficient de slabe, tinere, amuzante, sexy, că nu le va mai iubi nimeni chiar şi aşa, defectuos. Sau pentru că sunt speriate de presiunea pe care societatea o pune pe femeile singure, sunt exasperate de aceleaşi întrebări la fiecare întâlnire cu familia sau cu alţi oameni care sunt curioşi să afle când se produc “marile evenimente”.

"Poate fi greu să fii singură, la început"

Poate fi greu să fii singură, la început. Poţi fi dezorientată, poţi simţi că nu mai ştii cine eşti, ce vrei şi pe ce cale să o apuci, mai ales dacă ai fost mult timp într-o relaţie. Dar crede-mă că e mult mai nesănătos pe termen lung să fii într-o relaţie aparent frumoasă, dar lipsită de onestitate, vulnerabilitate, siguranţă, intimitate, iubire şi mai ales conexiune.

Urmează sărbătorilor de Paşte când toţi ne reunim cu familiie noastre, contextul perfect pentru a fi interogaţi cu privire la viaţa noastră personală. Îmi doresc din suflet că aceste rânduri să te ajute să te uiţi la tine cu alţi ochi, să nu te mai judeci, să nu mai crezi că este ceva în neregulă cu tine dacă în acest moment nu eşti într-o relaţie, în timp ce toţi ceilalţi oameni se căsătoresc şi îşi întemeiază familii", a scris Andreea Raicu pe site-ul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel