Poetul și artistul plastic Daniel Dăian a acordat un interviu în exclusivitate pentru DC News.
Rebel, mereu pus pe o inovație poetică, am putea spune că Daniel Dăian este adesea un poet al simezelor și în același timp un pictor al poemelor avangardiste. Născut în 1978 la Deva, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și un activ militant pentru iubire și sinceritate.
Daniel, ce mesaj transmit poemele și picturile tale?
Poate că într-o subsidiară și absurdă plăcere, poemele și lucrările în pictură sunt o replică greu de domolit a mesajului scris. Un fel de fandare a glasului în tirade torențiale de culoare. În fond ce sunt poeții? Pictori ai bunei cuviințe sau asumări cordiale ale unor spectacole care pendulează între grotesc, mesaj și, de ce nu, epitete sublime. Totul este o turnătorie aici de fapt. Poetul contaminează pictorul să scrie din linii și tușe un altfel de poem aflat sub auspiciile unei politeți groaznice.
Ce înseamnă arta pentru tine?
Arta? Este de cele mai multe ori un show îngrozitor, o degenerescență înspre sinistrul populism, intoxicat de suspiciune și mult-dumnezeire. În esență cel puțin și aici, într-o Românie care nu mai știe cum să iasă din decorul clasic al exprimării altfel. Asta nu e decât un fel de underground al artei propriu-zise. Eu văd arta ca pe o curtezană. O frumoasă care a scăpat greu din cangrena societății sale, pentru a priza verbiajul transformat la un moment dat în sens deplin. Dar atenție, nu este o dezmățată, ci un imperativ de demnitate și civilizație a materiei prime care stă la baza tuturor personajelor unui carnaval insalubru. Murdar, dar fericit în târziul său. Acum nu știu cine a vorbit. Poetul sau pictorul. Sau amândoi. Cert este că unul dintre ei iubește mai mult decât celălalt.
Cum te-ai defini ca artist?
Ca artist? Doamne, ce întrebare infernală! Cred că sunt un partizan al politeții mândre. Ușor civilizat în toate încăierările pe care le duc mai întâi de toate cu propriul sine. Mai apoi, un iresponsabil frumos, spasmodic articulat să acceadă către un echilibru devastator cu responsabilitatea. Dar îți mărturisesc ceva: nu mă recunosc altfel decât așa. Așa știu cel mai bine să exist.
CV artistic
Expoziție personală: ,, Metamorfoza ruinei,, , 25.11.2016, la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu a județului Caraș-Severin.Prezintă: Pictorul Gelu Boldor
Expoziție personală: ,, Suferința Viului,, , 20.05.2017, la Muzeul Banatului Montan Reșița, județul Caraș-Severin. Prezintă: Pictorul Gelu Boldor
Expoziție personală: ,, Între lumile lui O,, 07.02.2018, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Prezintă: Pictorul John Pârva, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Deva, Județul Hunedoara.
Lista Publicaţiilor:
Cărți publicate:
Arbori de Cristal, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, poezie
Reflexii din Temniţa Îngerilor, Editura Neliniști Metafizice, Constanţa, 2011, proză
Ţipătul Rotund, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, poezie
Poeme Hai Hui, antologie de poezie, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, poezie
Ultimul Dumnezeu, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, teatru
Jurnalul celor patruzeci şi patru de minute de când sunt viu , Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, poezie
Jumătatea Dumnezeului Femeie, Editura Vremea, Bucureşti, 2013, poezie
Colecţia Scriitori în Manuscris, Cuvânt înainte de toate!, Editura Singur, Târgovişte, 2014, poezie
Manual de Înjurături, Editura Arhipelag XXI, Târgu-Mureş, 2014, poezie
Plimbare cu şobolani, Editura ŞTEF, Drobeta Turnu Severin, 2015, roman
Distanța dintre tine și centrul lumii este exact 1.76, Editura ȘTEF, Drobeta Turnu Severin, 2016, poezie
Eu, Animalul, Editura Punctul pe Azi, Deva, 2016, poezie
În reviste:
,,Ardealul Literar şi Artistic", anul IV, Nr. 3/2000,
,,Ardealul Literar şi Artistic", anul IV, Nr. 4(24)/2004,
,,Discobolul", Anul XVI, Nr. 181-182-183, ian-feb-martie, 2013,
,,Discobolul", Anul XVI, Nr. 187-188-189, iulie-aug-sept. 2013,
,,Discobolul", Anul XVII, Nr. 199-200-201, iulie- aug-sept. 2014,
,,Luceafărul de dimineaţă", Nr.5(1047), mai 2014,
,,Familia", Seria V, Anul 50(150). Nr. 11-12(588-589) nov-dec, 2014,
,,Algoritm Literar", Anul VI, Nr. 3(13), iulie-aug-sept, 2015
,,Ane Portas", Anul I , Nr.1 iunie-dec, 2015
,,Discobolul", Anul XVIII, Nr.214-215-216, oct-nov-dec, 2015
,,Sintagme literare", Nr.1 (18) ianuarie 2016
,,Romania Literara", Anul XLVIII, Nr 16-17, aprilie 2016
Expoziție personală de pictură: Metamorfoza Ruinei, Reșița, 2016
Expoziție personală de pictură: Suferința Viului. Reșița, 2017
Premiile literare obținute:
decembrie 2015 - Uniunea Scriitorilor din România- Filiala Alba Hunedoara i-a acordat ,,Premiul pentru poezie Ex Aequo" premiul de excelență pentru poezie
octombrie 2015- Uniunea Scriitorilor din România- Filiala Alba Hunedoara i-a acordat Premiul ,,Călătorul" pentru debutul in proză al romanului Plimbare cu șobolani, în cadrul aniversării a 25 de ani de la înființarea revistei ,,Discobolul"
octombrie 2015- Ministerul Culturii si Cultelor, Consiliul Județean Mehedinți si Centrul Cultural Nichita Stănescu i-a acordat Premiul ,,Cartea anului" pentru romanul Plimbare cu șobolani, în cadrul Festivalul European de Literatură, ,,Sensul Iubirii"
octombrie 2015- Fundația Culturală ,,Georgeta si Mircea Canciov" i-a acordat Premiul de Onoare în cadrul Festivalului Concurs Național de Creatie Literară, Editia a XIV, Bacău
iunie 2015 – ,,Revista de Cultura Familia ", Oradea i-a acordat Premiul în cadrul aniversării a 150 de ani de la înființarea revistei
mai 2015 – Casa de Cultură Mihai Ursachi Iași, Primăria Municipiului Iași, Fundația Culturală Poezia , i-a acordat Premiul in cadrul Festivalului Internațional ,,Poezia la Iași"
2014- Grupul Media Singur din Târgoviște i-a acordat Premiul pentru volumul Cuvânt înainte de toate!
Referinţe critice:
Aurel Pantea - Confesiuni apocaliptice, în romanul Daniel Dăian, Plimbare cu șobolani, Drobeta Turnu Severin, Editura ŞTEF, 2015
Iulian Boldea - Cuvînt înainte, în volumul de poezie Daniel Dăian, Manual de Înjurături, Editura Arhipelag XXI, Târgu-Mureş, 2014
Gheorghe Grigurcu - Poezia unui macho, în ,,Revista România Literară", anul XLVI, 28 martie 2014
Gabriel Petric - Cronică literară, in revista ,,Discobolul", 2013, pentru volumul Țipătul rotund , Editura Grinta, Cluj Napoca, 2012
Cornel Nistorescu - Am întâlnit un poet, în volumul de poezie Daniel Dăian, Arbori de cristal, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu