Pe tot parcursul lunii aprilie, Institutul Cultural Român de la Varșovia participă la un proiect derulat sub egida EUNIC Varșovia, dedicat promovării poeziei contemporane europene în mediul urban.
Publicitate
Capitala Poloniei va înflori în luna aprilie prin poezie, prezentă și prezentată în spațiul public, în cafenele, cluburi și librăriile independente. O asemenea inițiativă de promovare a poeziei nu a mai existat până acum în Polonia. Este prima ediție a acțiunii Poezia în oraș, născută din cunoscuta campanie Metropoezia.
Poezia în oraș nu le va da de ales varșovienilor – locuitorii capitalei vor citi în luna aprilie măcar un poem. Și asta pentru că vor avea poezia alături în fiecare zi – în drumul către serviciu sau școală, în acțiunile cotidiene sau așteptând în stație autobuzul. Versurile vor cuceri orașul, apărând pe 27.000 de suporturi diferite – pe postere, panouri luminoase, în stațiile de transport în comun, în centrul Varșoviei, de-a lungul marelui Parc Łazienki. Peste o sută de cafenele vor servi paharele de cafea „îmbrăcate” în poezii. Versurile vor fi expuse în cluburi, iar librăriile și bibliotecile locale vor ascunde semne de carte cu poezii în cărțile din rafturi.
Poemele au fost scrise de șaisprezece poeți europeni, unele dintre ele fiind create special pentru evenimentul varșovian. Tema principală este Europa, împreună cu întreaga ei bogăție culturală, dar și cu problemele contemporane. Europa văzută ca o comunitate de valori univerale, ca un leagăn al culturii și ca spațiu care pemite schimbul de idei. Versurile reprezintă diversitatea tradițiilor, culturilor și viziunilor, sunt mărturia schimbărilor care se petrec sub ochii noștri.
„Perspectivele europene se întâlnesc la Varșovia în proiectul EUNIC pentru a întregi imaginea realității, pe care o trăim și experimentăm fragmentar în fiecare zi. Poezia nu este o oglindă deformată, merită să o avem aproape și să reflectăm cu ajutorul ei asupra realității”, comentează Sabra Daici, directorul Institutului Cultural Român de la Varșovia, președintele clusterului EUNIC Varșovia 2017.
„Cum suntem astăzi noi, europenii? Încotro tindem? În ce fel înțelegem comunitatea culturală europeană? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să facem față vremurilor încercate pe care le trăim. Și le pun oare și poeții? Și dacă da, care le sunt răspunsurile? Acestea sunt elementele care ne-au determinat să formulăm tema proiectului Poezia în oraș”, spune Bogusława Sochańska, directorul Institutului Cultural Danez de la Varșovia.
România va fi reprezentată de poeta Rita Chirian. Versiunea poloneză a versurilor românești a fost realizată de traducătoarea Joanna Kornaś-Warwas.
Rita Chirian (Sibiu, România) s-a născut în 1982, a debutat editorial în 2006 cu volumul de poezie Sevraj, care a obținut Premiul Național Mihai Eminescu. În 2010, publică poker face, urmat de Asperger (2012). În 2016, la Casa de Editură Max Blecher, apare volumul Casa fleacurilor (Premiul Tânărul Scriitor al anului 2016 – ianuarie 2017).
Evenimentul Poezia în oraș este organizat de EUNIC Varșovia (Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Naţionale – Clusterul Varșovia), în parteneriat cu Primăria Varșoviei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu