Acum mai bine de un deceniu, John Hanke a revoluţionat lumea digitală prin Google Earth, harta la care apelează toată planeta în acest moment.
În vara lui 2016, antreprenorul american care a lucrat şi pentru Guvernul Statelor Unite a ieşit pe piată cu Pokemon Go, jocul care a ajuns să scoată milioane de oameni din casă pentru a găsi „pokemoni”, scrie ZF.
Pokemon Go, aplicaţia lansată de compania americană Niantic, nu a fost gândită peste noapte, deşi se bucură de un success neaşteptat. Cu milioane de descărcări în doar câteva zile de la lansare, Pokemon Go este creaţia lui John Hanke, un antreprenor american care a mai revoluţionat o dată domeniul aplicaţiilor pe mobil.
Acum aproape un deceniu, în 2005, milioane de utilizatori de Internet puteau să vadă lumea din spaţiu, folosind Google Earth, creaţia aceluiaşi proiectant care a iniţiat, 11 ani mai târziu, jocul-senzaţie al momentului, scrie Financial Times.
John Hanke, 49 de ani, a fost student al Universităţii din Texas, după care a lucrat pentru Guvernul Statelor Unite la departamentul de afaceri externe în Myanmar şi Indonezia. În 1996 a absolvit Şcoala de Business Haas de la Universitatea din California.
[citeste si]
Experienţa lui Hanke în domeniul aplicaţiilor de divertisment include iniţierea a două companii software, Archetype Interactive şi Big Network, şi implicarea în Meridian 59, unul dintre primele jocuri online care suportau un număr mare de jucători în acelaşi timp.
În 2001, Hanke a fondat compania Keyhole, specializată în aplicaţii care utilizau date geo spaţiale, iar în 2004, compania a fost achiziţionată de Google pentru 35 de milioane de dolari. Directorul companiei era John Hanke, care a devenit în urma achiziţiei vicepreşedintele diviziei Google Geo, care include Google Earth, Google Maps, StreetView, SketchUp şi Panoramio.
Ulterior, în 2010, John Hanke a mai fondat compania Niantic, în San Francisco, un start-up în cadrul Google, care se ocupă de dezvoltarea de softuri. Compania s-a remarcat în domeniul jocurilor mobile, creând o imagine cât mai apropiată de realitate, dezvoltând jocurile Ingress, în 2012 şi Pokemon Go, în 2016. În 2015, Niantic a devenit independentă faţă de Google.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News