Mihai Polițeanu, liderul ONG-ului "Iniţiativa România" şi unul dintre autorii plângerii penale depuse la DNA privind OUG 13, cere bani după ce numele i-a fost menționat la Antena 3 și România TV.
El vrea ca ONG-ul său să fie finanțat, vrea ca "Inițiativa România" să aibă sediu și să nu se mai întâlnească prin cafenele.
"Aud că sunt vedetă la Antena 3 și pățesc ce alți zeci de oameni au pățit înainte: împroșcare cu rahat pentru îndrăzneala de a sesiza DNA în legătură cu suspiciuni privind comiterea de fapte penale de către lideri PSD în procedura de elaborare a proiectelor privind modificarea codurilor penale și privind grațierea colectivă. E un bun prilej de a vă cere sprijinul pentru organizația din care fac parte, Inițiativa România, astfel încât să ne mai vedeți la Antena 3 și RTV.
Cum zice colega mea Diana, "de vreo 14 luni ne autofinantam, contribuind din buzunarele noastre, din timpul si priceperea noastra la proiectele Inițiativa România. Anul acesta avem si mai multe de facut acolo unde am inceput: o Romanie activa impotriva coruptiei, cu cetateni implicati in a-si decide propriul destin, comunitati puternice, o clasa politica integra si competenta, o guvernare deschisa.
Acelora dintre voi care ne urmaresc si vor sa ne sustina, le lansez cu drag invitatia de a ni se alatura intr-unul din cele 20+ proiecte de schimbare de anul acesta sau de a ne sprijini financiar prin donatii (aveti contul sau Paypal in link) sau redirectionarea celor 2% (aveti formularul tot in link). In cazul formularului putem sa-l ridicam noi sa nu va mai deplasati dumneavoastra (anuntati-ne pe [email protected] daca e cazul)", a transmis Mihai Polițeanu.
[citeste si]
Inițiativa România" caută investitori:
• pentru Harta Banilor Publici
• pentru Alegeri Parlamentare 2016 care în curând va deveni un proiect permanent de monitorizare
• pentru un sediu
• și pentru alte 18 proiecte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu