EXCLUSIV  Poliția l-a salvat pe Ilie Năstase, în realitate

Poliția a făcut un gest care l-a salvat pe Ilie Năstase și valorează mai mult decât orice intervenție ulterioară. Chiar dacă armata de avocați, cu simbrie, din simpatie sau din prostie, îi ia apărarea generalului șmecherilor de România, Ilie Năstase-0.55% (în aerul expirat). 

Tot felul de cârcoteli: că de ce stătea poliția la pândă? Fiindcă n-are bani de benzină pentru patrulări, alți șmecheri au înțepat rezervorul, dar asta e altă problemă. Că de ce i-au pus cătușe în loc să-i dea o ciorbă de potroace, să se dreagă. Cum dovedesc că omul de cultură, în loc să-i înjure ca pe arbitri, i-a tratat cu respectul cuvenit reprezentanților statului, ca de la o uniformă, fie ea și de operetă, la una decolorată în intersecție, de soare sau ploaie. De ce să dea probe biologice? Ce pentru doping i-au cerut, când era sportiv? A dat el, marele campion, că e boier: dacă vor pipi, în loc de șampanie, de ce să nu le dau proștilor un pahar?

Revenind la povestea cu polițistul care l-a scăpat, de fapt, pe Năstase, iată despre ce e vorba, într-o știre de azi: ”În urma impactului produs vineri între două autovehicule în Buftea, un copil de 6 ani a murit, alte cinci persoane, între care un minor de 10 ani, fiind rănite, se arată într-un comunicat ISU. Şoferul maşinii  ar fi condus băut”, informează Mediafax. Ilie Năstase a scăpat, fiind reținut de Poliție încă de joi.

P.S.

Tocmai când terminam de scris a mai venit o știre, mai cruntă:

”Accident cumplit la Mogoșoaia. Un șofer băut a intrat pe contrasens, deși era împreună cu cei doi copii și soția. Mașina lor s-a izbit frontal cu un autoturism ce circula regulamentar. Impactul a fost atât de violent înct copiii au zburat prin parbriz. Băiețelul de șapte ani a murit pe loc, iar celălat copil este în stare gravă la spital”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel