Polițist rănit cu sabia. Mihai Tudose anunță primele măsuri

Guvernul va discuta, în şedinţa de miercuri, în primă lectură, un pachet de legi printre care se numără statutul poliţistului, a anunţat premierul Mihai Tudose. Măsura a fost anunțată după ultimul incident în care la Rădăuți, a fost rănit grav un om al legii care participa la o perchheziție domicilară. 

"Azi avem, în primă lectură, un pachet de legi foarte importante (...), printre care statutul poliţistului", a declarat Tudose la începutul şedinţei. 

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a spus că prin acest pachet legislativ se urmăreşte întărirea autorităţii poliţistului. 

"Este un pas pe care trebuie să-l facem în continuare pentru a finaliza această iniţiativă, pentru că este primul demers din istoria acestei instituţii când proceduri poliţieneşti sunt scoase la lumină şi inserate într-un text de lege (...) Fiecare ne punem diverse întrebări atunci când vedem în spaţiul public interacţiuni dintre poliţişti şi cetăţeni. Cu toţii ne punem întrebarea firească dacă este corect cum a procedat poliţistul, dacă este totul legal sau este un abuz. Prin această lege ne dorim ca oamenii să ştie ce înseamnă respectarea legii şi de unde începe abuzul", a arătat Carmen Dan. 

Ea a precizat că "acest pachet de câştigare a încrederii" cuprinde trei aspecte. 

"Primul aspect priveşte transparentizarea procedurilor de acţiune, al doilea aspect priveşte pregătirea fizică şi tactică şi un ultim aspect îl reprezintă cadrul legislativ pe care am dorit să-l facem clar, coerent şi care să asigure poliţiştilor protecţia legii", a explicat Carmen Dan. 

Ministrul a precizat că este posibil ca derapaje să mai existe, dar acestea nu trebuie generalizate. 

"Suntem conştienţi de faptul că autoritatea poliţistului nu se construieşte numai prin modificarea cadrului legal. Respectul poliţistului se câştigă şi prin modul în care fiecare dintre angajaţii ministerului îşi face datoria la locul de muncă şi vreau să vă asigur că suntem primii care vom sancţiona şi sancţionăm abuzurile (...) Deşi suntem conştienţi că aceste derapaje ar putea să mai existe - suntem o instituţie care are 127.000 de angajaţi -, niciodată nu considerăm că este oportun şi constructiv să generalizăm aceste situaţii particulare", a spus Carmen Dan, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel