Ionel Ganea şi-a reziliat contractul cu ACS Poli Timişoara, informaţie confirmată de preşedintele clubului, Radu Birlică, potrivit celor de la Prosport.
Fostul internaţional a mai ameninţat cu plecarea de la echipă, dar a fost întors din drum în ultimul moment.
"A fost o reziliere de comun acord, nu o demisie. Pentru moment, doar el şi-a reziliat contractul, staff-ul tehnic rămâne", a spus Radu Birlică.
Ganea a mai avut un episod în care a dorit să renunţe, înainte de startul sezonului. Antrenorul a fost deranjat de faptul că echipa nu mai putea utiliza la antrenamente vestiarele de la Stadionul "Dan Păltinişanu". Până la urmă, tehnicianul a revenit la sentimente mai bune şi a înregistrat, în primele trei etape,o înfrângere, un egal şi o victorie. Paradoxal, problemele au apărut după victorie. De această dată, Ionel Ganea s-ar fi declarat nemulţumit de faptul că ACS Poli vrea să-i vândă pe Radu Motreanu şi Cosmin Bîrnoi, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu